Adwisers intra pe piata IFN-urilor care crediteaza segmentul IMM prin lansarea Adwisers Financial si are in pipeline credite de 700.000-800.000 de euro. Gabriel Cretu (foto), managing partner Adwisers, pariaza pe o rata de default in cazul clientilor pe care ii va finanta IFN-ul de numai 5% si viseaza ca in 5 ani sa atraga BERD in actionariat si sa se listeze pe Bursa.

Finantarea initiala este asigurata prin imprumuturi de la persoane fizice sau companii, care au incredere in modelul de business al Adwisers IFN si care vor un randament mai mare pentru investitia lor, pentru ca in cativa ani - cand IFN-ul va fi auditat - sa poata aplica pentru finantare bancara.

"Visul pana la capat este ca in 4-5 ani sa listam IFN-ul si sa luam o institutie financiara alaturi de noi. Astfel, cand dovedim ca stim sa ne facem treaba, vrem sa luam BERD in actionariat, sa ne listam si eventual sa emitem si niste bond-uri", a spus Cretu in cadrul evenimentului de lansare a Adwisers Financial IFN.

In prezent, pe Bursa de Valori Bucuresti, exista un singur IFN care a listat obligatiuni, Imocredit IFN, parte a grupului financiar Imofinance.

Cretu sustine ca a identificat o nisa pe piata finantarilor, in contextul in care exista un decalaj intre nevoile economiei reale si standardele de risc ale bancilor, multe afaceri bune nereusind astfel sa obtina finantare. Ca urmare, Adwisers Financial IFN se adreseaza antreprenorilor care dintr-un motiv sau altul intampina dificultati la finantarea clasica prin banca, fie pentru ca sunt la inceput de drum, fie pentru ca avut incidente de plata in trecut sau au restante la furnizori sau banci.

Adwisers Financial IFN acorda credite si in tara, unde antreprenorii sunt mai putin dispusi "sa puna cheile pe masa" atunci cand dau de greu.

Fostul bancher sustine ca noul IFN se pozitioneaza la un cost de 18% anual intre dobanzile cerute de banci pentru creditele pe segmentul IMM si costurile de 24%-36% ale concurentilor din piata IFN. In plus, ca diferentiator, Cretu vorbeste de faptul ca nu conduce un business axat pe executare, in sensul in care nu isi doreste sa execute silit afacerile pe care le crediteaza, acesta fiind cel mai pesimist scenariu la care poate sa ajunga.

"Avem o rata de esec, in business plan este 5%, dar eu personal sper sa fie mult mai buna. Dar nu putem masura dupa o luna, doua. Principalul argument al creditarii este convingerea noastra ca acel client va plati, chiar daca va intampina dificultati", a declarat Gabriel Cretu.

Atunci cand am inceput banking-ul aveam ca motto: "va dam umbrela si nu v-o luam atunci cand va e greu". De fapt, acest lucru nu s-a intamplat, de foarte multe ori.

"Ne propunem sa fim o veriga lipsa in structura de finantare pe piata romaneasca, pentru ca la ora actuala avem pe de-o parte bancile, care sunt foarte ieftine din punct de vedere al costului de finantare, sub 10% pentru partea de IMM-uri, dar acestea scot din structura de clienti un segment destul de important. Pe de alta parte, este piata IFN-urilor, dar sunt foarte putine care se pricep la analiza financiara, e pricep la IMM-uri si finanteaza cu un pret rezonabil", atrage atentia Cretu.

Pe termen scurt, un pret de 1,5% pe luna e mai mult decat onorabil pentru a-ti salva/dezvolta/insanatosi afacerea

Adwisers Financial tinteste IMM-urile cu afaceri de pana la 2 milioane de euro anual si cu un palmares pozitiv de afaceri in segmentul in care opereaza. De asemenea, in general, pentru o astfel de finantare, afacerile trebuie sa constituie garantii puternice, de pana la 200% din ipoteca, dar decizia de a finanta un business se bazeaza si pe feeling-ul finantatorului, in contextul in care antreprenorul trebuie sa acorde explicatii pertinente cu privire la dificultatile din trecut.

Valoarea maxima a unui credit poate merge pana la 250.000 euro, pana la 5 ani, dar valoarea medie a unui tichet este de 20.000 - 30.000 euro.

Grupul Adwisers este prezent in peste 200 de agentii, in Bucuresti si alte 32 de orase, fiind organizat in peste 40 de echipe de vanzari. Potrivit lui Gabriel Cretu, firma ar fi ajuns locul 2 in industria de brokeraj de credite, dupa Kiwi Finance.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri