"Acum, mai mult decat oricand, lumea depinde de regiunea Marii Negre pentru a produce grau si alte cereale necesare acoperirii cererii globale de alimente. Credem cu tarie ca acest contract nu doar va stabili o piata forward pentru preturile regionale la grau, dar are potentialul de a se dezvolta intr-un adevarat indicator regional pentru stabilirea pretului regional", potrivit unui comunicat al CME.

Fiecare contract va viza o cantitate de 136 tone de grau si va fi denominat in dolari.

Exporturile de grau la nivel mondial se situeaza la aproape 140 de milioane de tone. In ultimii ani, regiunea Marii Negre a asigurat peste o cincime din exporturile la nivel mondial. Aceasta revenire si volatilitatea preturilor din regiune a subliniat necesitatea pentru un instrument efectiv de hedging, legat puternic de piata graului din zona Marii Negre, noteaza CME.

Dupa perioadele necesare pentru analiza de catre autoritatile de reglementare, contractele Black Sea Wheat Futures vor fi listate si disponibile pentru tranzactionare electronica pe cea mai importanta platforma de tranzactionare a graului la nivel mondial, CME Globex, incepand cu prima luna de listare, iulie 2012, se arata in comunicat.

Noul contract ar putea juca un rol semnificativ in imbunatatirea vizibilitatii preturilor din regiune, au afirmat traderi europeni, citati de Reuters, notand insa ca vor exista provocari.

"Un contract pe Marea Neagra ar fi foarte bun, dar greu de implementat, intrucat piata nu este transparenta, iar preturile reale ies la iveala doar in rezultatele licitatiilor de grau. Incercarea din urma cu mai multi ani de a stabili contracte futures pe Rusia nu prea a avut succes, intrucat nimeni nu era dispus sa risete si sa cumpere", a spus un trader german.

Alti traderi europeni au considerta, de asemenea, binevenit noul contract.

Citeste si:

"Este o miscare indrazneata. Cred ca au incercat odata in Rusia si a fost un dezastru. Nimeni nu a luat in seama, dar daca CME reuseste sa faca ce si-a propus ieftin si rezonabil, va fi interesant", a afirmat un trader din Spania, tara care este un importator cheie de grau din zona Marii Negre.

Posibilele dificultati includ potentiale interferente politice in livrarile de cereale, precum interdictia exporturilor impusa in Rusia dupa seceta din 2010.

Traderii si-au exprimat si temeri ca cele trei piete implicate, Romania, Ucraina si Rusia, sunt foarte diferite.

"Romania este in UE si are un mediu de reglementare pentru exporturi complet diferit. Nu ai putea, fizic, sa schimbi usor livrarile intre cele trei tari", a declarat un alt trader.

Grupul american opereaza pietele CME, NYMEX, CBOT si COMEX. CME ofera o gama larga de produse financiare pentru diverse active, inclusiv contracte futures si optiuni pe dobanzi, indici bursieri, schimb valutar, energie, materii prime agricole, metale, conditii meteo si imobiliare.