Bursa de la Bucuresti a inchis luni in scadere usoara, piata fiind trasa in jos de actiunile din sectorul energetic, in special OMV Petrom (SNP) cu aproape 2%, in timp ce declinul a fost limitat de avansul cotatiei Banca Transilvania (TLV).

Indicii BET Plus, de referinta, si BET, al celor mai lichide zece actiuni, au scazut cu 0,1%, dupa ce la mijlocul zilei se aflau in urcare cu 0,3%. BET Plus cuprinde cele mai lichide 40 de actiuni din piata reglementata, cu exceptia SIF-urilor si a actiunilor companiilor straine. In piata au fost tranzactionate actiuni de 34,86 milioane de lei (7,84 milioane de euro), titlurile cu cel mai ridicat rulaj fiind Transelectrica (TEL) si Fondul Proprietatea (FP).

Astfel, actiunile Transelectrica au crescut cu 0,2%, in urma unor schimburi de 9,9 milioane de lei, iar Fondul Proprietatea a urcat tot cu 0,2%, dupa transferuri de 7,11 milioane de lei. Pentru ambele actiuni, rulajul include cate o tranzactie cu valoare mare. In cazul Fondul Proprietatea a avut loc un transfer pe segmentul deal al bursei de 5,5 milioane de lei, in timp ce lichiditatea Transelectrica a fost suplimentata in ultima jumatate de ora de o operatiune de 8,7 milioane de lei, perfectata la pretul din piata de la momentul respectiv, la care cotatia companiei de electricitate a si inchis.

O lichiditate ridicata au consemnat si actiunile Conpet (COTE), cu operatiuni de 3,45 milioane de lei si un pret in urcare cu 0,9%. Rulajul a fost dominat de trei transferuri perfectate intre 14:30 si 15:00, la un pret in crestere cu 4,2% fata de inchiderea de vineri. Anterior acestor operatiuni, cotatia Conpet a crescut treptat pe tranzactii cu valoare mai redusa, iar ulterior pretul a coborat, tot pe un rulaj mic, si a inchis in crestere cu mai putin de 1%.

Peste pragul de 1 milion de lei in privinta rulajului au trecut si Romgaz (SNG), cu 3,2 milioane de lei, Banca Transilvania, cu 2,9 milioane de lei, OMV Petrom, cu 2,76 milioane de lei, si BRD - Societe Generale (BRD), cu 2 milioane de lei. Dintre acestea, variatii semnificative au consemnat OMV Petrom, in scadere cu 1,8%, si Banca Transilvania, cu un avans de 1,4%.

BET NG, indicele sectorului energetic, a scazut cu 0,6%, iar BET FI, format din cele cinci SIF-uri si Fondul Proprietatea, a coborat cu 0,4%. Indicele extins BET XT a scazut cu 0,1%, iar BET BK a stagnat.

BET XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, printre care titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea.

In Europa de Vest, principalele actiuni se aflau in crestere pe final de sedinta, in urcare pentru a sasea saptamana consecutiv, in contextul programului de achizitii de obligatiuni derulat de Banca Centrala Europeana. Pe marile burse europene, indicele FTSE 100 (Londra) a crescut cu 1%, CAC 40 (Paris) a avansat cu 1,2%, iar DAX (Frankfurt) cu 2,5%. In Europa Centrala, bursa de la Praga a stagnat, piata de capital de la Budapesta a urcat cu 1,6%, iar cea de la Varsovia a urcat cu 0,3%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri