Vanzarea in lipsa (short selling) reprezinta o tehnica de tranzactionare prin care investitorul vinde actiuni sau alte instrumente financiare pe care nu le detine si care, de obicei, sunt imprumutate de la broker sau de la un alt investitor. Respectivele actiuni sunt ulterior cumparate de investitor la un pret mai mic decat cel de vanzare, rezultand astfel un profit. Tranzactiile short permit astfel investitorilor sa castige bani chiar si atunci cand pretul actiunilor este in scadere.

Brokerii spun ca in prezent este practic imposibil ca un investitor sa faca o astfel de operatiune, iar cererea aproape inexistenta nu motiveaza o modificare rapida a sistemelor de back-office, care sa permita tranzactiile de short-selling.

Teoretic da, se pot face tranzactii short de saptamana aceasta, insa practic nu este posibil. Nu este clar care e procedura ce trebuie urmata pentru construirea portofoliului de actiuni imprumutate. De asemenea, sunt raportari necesare care trebui implementate in back-office-ul caselor de brokeraj. Nu se poate spune ca exista o cerere importanta din partea investitorilor de retail pentru acest tip de produs” spune Alin Brendea director general-adjunct al casei de brokeraj Prime Transaction.

Acesta considera ca nivelul cererii din partea micilor investitori va creste abia dupa ce vor exista exemple de succes de short selling in piata romaneasca, venite din zona investitorilor institutionali. “Retail-ul se va activa atunci cand vor aparea si primele stiri despre niste tranzactii short de succes realizate pe BVB. Cand incerci sa construiesti o linie noua de business lucrurile se misca atunci cand exista o presiune din partea clientului; abia in acel moment un intermediar va face demersuri si investitii pentru a dezvolta respectiva linie de business”, adauga brokerul.

BVB nu publica insa informatii cu privire la volumul si numarul de tranzactii de vanzare in lipsa, astfel ca diferentierea acestora de tranzactiile normale este dificil de facut. Totusi, in cele trei zile de la relansare, valoarea totala a lichiditatii pe bursa a ramas similara celei din trecut (3-4 mil. euro /zi), cel mai probabil in piata nefiind realizata nicio tranzactie short.

Citeste si:

Brokerii din banci subliniaza ca momentan nu au motive pentru a grabi introducerea short selling-ul in oferta disponibila. “Nu am primit semnale din partea traderilor ca ar fi un mare interes pentru short si atat timp cat implementarea acestor tranzactii nu face sens din punct de vedere economic, nu exista o ‘graba’ pentru introducerea lor in oferta. De asemenea, in prezent mai sunt neclaritati cu privire la garantiile ce trebuie depuse de catre investitori, la ASF existand in dezbatere un regulament cu privire la garantiile facute cu actiuni”, a mentionat un executiv dintr-o banca care intermediaza tranzactii pe Bursa de Valori Bucuresti.

Alti brokeri sustin ca lichiditatea scazuta de pe BVB ar face dificil orice imprumut de actiuni, pe oricare simbol cu exceptia celor mai tranzactionate 5-10 companii din piata. In aceste conditii acestia sustin ca prefera sa le ofere clientilor tranzactii in marja pe actiuni straine.

“In momentul de fata nu putem intermedia tranzactii short pe BVB, insa avem in schimb tranzactii in marja pe pietele internationale. Ca sa putem face short selling ar trebui mai intai sa imprumutam actiuni de la alti investitori, insa din cauza lichiditatii reduse acest lucru este dificil. Daca un client vrea sa faca short, prefer sa ii ofer tranzactii in marja pe pietele de afara, pentru ca exista lichiditate. M-as bucura ca Romania sa aiba mai degraba o piata puternica de futures, lucru care poate va fi posibil dupa fuziunea dintre BVB si Sibex”, spune Adrian Ormenisan, director de tranzactionare in cadrul BRK Financial Group.

Reprezentantii altor firme de brokeraj contactate de wall-street.ro mentioneaza ca procedura de vanzare in lipsa nu este disponibila momentan deoarece aceasta implica semnarea unor contracte de imprumut care sa prevada diverse conditii si garantii.

Sursa foto: Shutterstock / Lightman 1975