Activele nete ale Societatilor de Investitii Financiare (SIF) au ajuns la sfarsitul lunii septembrie la 11,91 miliarde lei (3,55 miliarde euro), in crestere cu 3,8% fata de luna anterioara si cu 53,8% fata de inceputul anului, potrivit datelor Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC).
Exprimat in moneda europeana, nivelul activelor nete era la finalul lunii septembrie de 3,55 miliarde euro, cu 2,5% mai mic decat la finele lunii trecute ca urmare a deprecierii leului in raport cu euro.

Cele mai mari active nete la sfarsitul lui septembrie le avea SIF Oltenia (SIF5), de 2,896 miliarde lei, urmata de SIF Transilvania (SIF3), cu active de 2,813 miliarde lei, SIF Muntenia (SIF4), cu 2,30 miliarde lei, SIF Banat-Crisana (SIF1), cu 2,047 miliarde lei, si de SIF Moldova (SIF2), singura dintre SIF-uri la care activele se situau sub 2 miliarde lei, la 1,856 miliarde lei.

Valoarea unitara a activului net (VUAN) era de 3,7306 lei la SIF Banat-Crisana, de 3,5756 lei la SIF Moldova, de 2,5760 lei la SIF Transilvania, de 2,8519 lei la SIF Muntenia si de 4,9925 lei la SIF Oltenia.

In luna august, SIF Transilvania a avut cea mai mare crestere a activului net, cu 8,2%, urmata de SIF Oltenia cu o crestere cu 4,64%, in vreme ce SIF Moldova a inregistrat o crestere a activului net, cu 1,86%. Activul net al SIF Muntenia a urcat cu 1,17% in august, iar la SIF Banat-Crisana cresterea a fost de 1,43%.

Citeste si:

La sfarsitul lunii septembrie, SIF Oltenia avea cea mai mare capitalizare bursiera, de 2,506 miliarde lei, urmata la mica distanta de SIF Transilvania, cu 2,479 miliarde lei. SIF Banat-Crisana avea o capitalizare de piata de 1,19 miliarde lei, iar SIF Muntenia avea 1,92 miliarde lei. Capitalizarea SIF Moldova era la sfarsitul lunii septembrie de 1,81 miliarde lei.

La 28 septembrie, preturile de inchidere erau de 3,50 lei la SIF Banat-Crisana (SIF1), de 3,50 lei la SIF Moldova (SIF2), de 2,27 lei la SIF Transilvania (SIF3), de 2,38 lei la SIF Muntenia (SIF4) si de 4,32 lei la SIF Oltenia (SIF5).

Profitul net pe ansamblul celor cinci SIF-uri, la sfarsitul lunii septembrie, a fost de 410,52 milioane lei, cu 1,7% mai mare decat in luna anterioara. Cel mai mare profit a fost raportat de SIF Oltenia, de 107,5 milioane lei,iar pe pozitia secunda s-a situat SIF Transilvania, cu un profit raportat de 104,2 milioane lei. SIF Banat-Crisana a raportat un profit de 78,87 milioane lei, SIF Moldova a raportat un castig de 55,9 milioane lei, in vreme ce SIF Muntenia a raportat un profit de 63,3 milioane lei.