Presedintele a transmis un omagiu celor cazuti la datorie si condoleante familiilor celor care s-au jertfit in lupta. Traian Basescu a declarat ca, dincolo de incarcatura simbolica a momentului aniversar actual, noile amenintari din mediul international si evenimentele recente din vecinatate ne obliga pe toti sa regandim raspunsul NATO.

Seful statului a aratat ca o alianta puternica si capabila sa raspunda eficient la noile provocari la adresa securitatii necesita un parteneriat transatlantic dinamic si robust, precum si capabilitati consolidate, care sa sustina indeplinirea sarcinilor din noul concept strategic, apararea colectiva, gestionarea crizelor si securitatea prin cooperare. Ceremonia organizata cu prilejul aniversarii a 10 ani de la aderarea Romaniei la Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), la Palatul Cotroceni, a inceput, luni, in prezenta presedintelui Traian Basescu si a fostilor sefi de stat Ion Iliescu si Emil Constantinescu, relateaza Mediafax.

La eveniment participa cateva zeci de reprezentanti ai Armatei, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucuresti, directorul SRI, George Maior, presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, directorul STS, Marcel Opris, seful Politiei Romane, Petre Toba, precum si ministrii de Interne, Gabriel Oprea, si al Apararii, Mircea Dusa. Premierul Victor Ponta nu a venit la ceremonia de la Cotroceni, el fiind prezent la sedinta PSD, unde a spus ca presedintele Traian Basescu "trage" azi o petrecere ca sa aniverseze zece ani de la aderarea la NATO, desi meritul pentru acest lucru apartine fostilor presedinti Constantinescu si Iliescu si fostului premier Adrian Nastase.

La 29 martie 2004, Romania a depus la Washington instrumentele de aderare, iar in 2 aprilie tricolorul a fost ridicat la Cartierul General NATO de la Bruxelles.