La garsoniere si apartamente de 2 camere scaderile au fost de maximum 2%, in timp ce la apartamentele de 4 camere chiriile au scazut cu 4%, iar la apartamentele de 3 camere scaderile au ajuns pana la 10%.

In privinta ofertei imobiliare, aceasta se mentine in prima jumatate a anului la un nivel similar celui de anul trecut. Astfel, din luna ianuarie 2012 si pana la finalul lui iunie, proprietarii au scos pe piata aproximativ 12.500 de unitati. Apartamentele de doua camere si garsonierele domina acest segment, detinand impreuna peste 75% din oferta imobiliara. 5.059 de unitati de doua camere au fost scoase de proprietarii lor la inchiriere in primele sase luni ale anului, urmate de 4.525 de garsoniere, 2.355 de apartamente de trei camere si 540 de patru camere.

In luna iunie, chiria medie solicitata de proprietari pentru o garsoniera a scazut la 223 euro, cu 2% mai putin fata de luna ianuarie a acestui an si in scadere cu 3% comparativ cu perioada similara a anului trecut, cand proprietarii cereau o chirie medie de 229 euro.

O scadere insesizabila de pret observam si in cazul apartamentelor de doua camere. Daca, la inceputul anului, raportul inregistra o chirie medie de 323 euro pe acest tip de unitate, chiria a ajuns la sfarsitul lunii iunie la 318 euro, in scadere cu putin peste 1%. O diferenta similara de pret observam si pe interval de 12 luni, in iunie 2011 chiria pentru un apartament de doua camere fiind de 324 euro pe luna.

Cea mai accentuata scadere a chiriei s-a inregistrat pe segmentul apartamentelor de trei camere, diferenta de pret fiind de 10% de la inceputul acestui an pana la sfarsitul lui iunie. Astfel, chiria a ajuns in medie acum la 423 euro, fata de 469 euro, nivel la care se situa in ianuarie 2012.

Un trend descendent observam si in cazul apartamentelor de patru camere. In intervalul celor sase luni parcurse de la inceputul anului, statistica inregistreaza o scadere de 4%, de la 655 euro in ianuarie pana la 627 euro in iunie 2012.

In luna iunie 2012, 2.392 de noi unitati au fost scoase spre inchiriere, cu doar doua mai putine fata de luna iunie a anului trecut.

Citeste si:

Cei interesati au avut la dispozitie 927 de noi oferte de apartamente de doua camere in luna iunie, in scadere cu aproximativ 5% fata de luna mai a acestui an, cand pe piata aparusera 973 de astfel de unitati de inchiriat. Oferta disponibila pe piata este insa cu 12% mai slaba in comparatie cu luna iunie a anului trecut, 1.043 de apartamente fiind scoase atunci la inchiriere.

In cazul garsonierelor insa, raportul Anunturiparticulari.ro a inregistrat o crestere a numarului de oferte atat pe interval de 6 luni, cat si pe cel de 12 luni. In luna iunie, proprietarii au scos la inchiriere peste 890 de unitati, cu 3% mai multe fata de luna anterioara si in crestere cu 6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, de la 842 unitati cate apareau pe piata la momentul respectiv.

Un numar ridicat de oferte s-a inregistrat in luna iunie si pe segmentul apartamentelor de trei camere. 472 de unitati au fost scoase la inchiriere, in crestere de la 457 apartamente in luna mai 2012 si cu 57 mai multe fata de luna iunie 2011. Apartamentele de 4 camere raman la pragul de 100 de unitati in luna iunie in ceea ce priveste numarul de oferte, cu doar 3 mai putine fata de luna mai 2012.

Anunturiparticulari.ro a fost lansat in anul 2001 de compania Agentie.net si consta in monitorizarea tuturor anunturilor imobiliare publicate de persoanele particulare In presa scrisa si pe Internet. Statistica are la baza ofertele imobiliare din Bucuresti, publicate de persoanele particulare.

Sursa foto: FreeDigitalPhotos.net.