Numarul de tranzactii din piata rezidentiala a crescut in primele patru luni din 2016 cu aproape 20%, trend sustinut de Prima Casa, asa cum s-a intamplat si in ultimii sase ani, dar, care acum a accelerat, in contextul incertitudinilor populatiei cu privire la continuarea acestuia, in contextul Legii Darii in Plata. Consultantii imobiliari se arata insa reticenti cu privire la sustenabilitatea acestei cresteri si considera ca optimismul din piata ar trebui temperat.

"S-a considerat a fi un semn de ingrijorare ca in 2015, la nivel national, nu s-a reusit tranzactionarea aceluiasi numar de apartamente ca in 2008, in pofida cresterilor sustinute din ultimii ani. Dar, nu trebuie sa uitam ca majoritatea acestor tranzactii, de fapt, sunt bazate pe programul Prima Casa, care desigur ca a ajutat foarte mult piata rezidentiala, dar nu este o crestere sustenabila a numarului de tranzactii, ca si cand daca maine nu ar mai fi acest program, dintr-o data se mai poate mentine acest trend", a declarat Andreea Comsa (foto), CEO, Premier Estate Management, la o conferinta organizata de Business Review.

In opinia sa, daca peste jumatate din credite sunt cu Prima Casa, numarul tranzactiilor va scadea dramatic daca acest program nu va mai fi. "Prin urmare, nu cred ca trebuie sa ne entuziasmam chiar asa de mult, pentru ca numarul de tranzactii sunt complet dependente de un program sustinut de stat si nu reprezinta neaparat un trend sanatos in piata rezidentiala pe care sa ne bazam in urmatorii ani. Trebuie sa ne gandim ce am putea face daca acest program nu va mai fi de maine incolo", mai arata Andreea Comsa.

De obicei, spune ea, locuintele a caror valoare depaseste suma finantata prin Prima Casa raman ultimele si sunt dificil de vandut. "Nu ar trebuie sa ne uitam doar la numarul de tranzactii, ci si la valoarea acestora, pentru ca 11.000 tranzactionate in 2015, in realitate pot valora mult mai putin, chiar si cu 30% decat cele tranzactionate in 2008. Prin urmare, trebuie sa fim putin mai temperati in optimismul acesta cu trendul de crestere, pentru ca nu este neaparat o crestere sustenabila".

In continuare, Andreea Comsa a subliniat ca, in prezent, exista foarte multe incertitudini cu privire la viitorul Prima Casa. "Daca se discuta cu cei din Ministerul de Finante spun ca nu au inca un raspuns, mai ales ca vin alegerile in toamna. Daca discutam cu cei din banci, din informatiile lor rezulta ca nu va mai fi acest program. Ce-i drept, Prima Casa nu va fi la nesfarsit, iar in acel moment se va schimba piata destul de mult".

Gabriel Voicu, Coldwell Banker: Prima Casa trebuie sa aiba continuitate

"O piata de jumatate de miliard de euro anual s-a dezvoltat in jurul acestui program. Daca ne gandim ca prin efectul pozitiv de avalansa aceasta jumatate de mld. euro, care a fost generata prin investitii in constructii, a creat, de asemenea, inca un miliard de euro, in piata de materii prime, transport si forta de munca. Prima Casa este sustenabila si a construit o piata care functioneaza", a declarat Gabriel Voicu (foto), directorul New Homes din cadrul Coldwell Banker.

El a adaugat ca "Prima Casa este pe piata de 6 ani de zile si are cea mai mica rata de default. Coroborat cu ce investitii a atras in piata eu zic ca nu este cea mai buna solutie ca guvernantii sa ia in calcul oprirea acestuia. Cea mai buna recomandare ar fi sa existe continuitate". In continuare Gabriel Voicu a subliniat ca "inca de la inceputul anului nu se stie exact daca mai avem sau nu Prima Casa. Daca va fi sau nu va mai fi, vom vedea, dar si acum cand a existat nu a avut continuitate, ceea ce a afectat ratele de afaceri ale dezvoltatorilor".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri