Wetterbest, unul dintre cei mai mari producatori de acoperisuri metalice din Romania, a inregistrat anul trecut afaceri de circa 33 milioane de euro la nivelul grupului, iar pentru 2017 se asteapta la un ritm de crestere de circa 20%, in timp ce valoarea investitiilor va depasi pragul de 1 milion de euro.

In cursul anului 2016, grupul Wetterbest, format din companiile Depaco -producator de tigla metalica, tabla cutata si sisteme de drenaj, Polnebo – importator de folii, membrane, suruburi si ferestre de mansarda si Cortina – producator de tigla metalica, a inregistrat afaceri de 148 de milioane de lei (33 milioane euro) si un profit net consolidat de 12 milioane de lei (2,7 mil. euro).

„Ne asteptam ca in acest an sa inregistram o crestere de 15-20%, sustinuta nu doar de trendul ascendent al pietei materialelor de constructii, ci si prin proiecte de dezvoltare. Ne-am propus ca in acest an sa achizitionam echipamente pentru marirea capacitatii de productie si imbunatatirea calitatii. O provocare a anului 2017 este mediul politic si instabilitatea lui. Cea mai recenta repercusiune a instabilitatii politice din Romania este cresterea cursului euro, repercusiune ce ne afecteaza in mod direct si pe noi”, a declarat Dragos Irimescu (foto cover), director general Wetterbest.

Pentru anul in curs, grupul Wetterbest pregateste investitii de circa 1 milion de euro in noi utilaje si in infrastructura din cadrul companiei. „Avem bugetat 1 milion de euro, bani care ne vor fi necesari pentru derularea procesului de relocare conform planului, investitia in tehnologie de ultima generatie si in extinderea liniilor de productie. Suma va fi alocata procesului de relocare conform planului, investitia in tehnologie de ultima generatie si extinderea liniilor de productie. Avem in plan lansarea a cinci produse noi, toate in domeniul nostru curent”, a mai aratat Dragos Irimescu.

O evolutie a business-ului din acest an va fi generata si de cresterea vanzarilor din lanturile de bricolaj, in care grupul Wetterbest isi comercializeaza produsele. „Previzionam ca vanzarile in lanturile de bricolaj vor inregistra o crestere de 20% in acest an”, a mai adaugat Irimescu.

Intrebat despre evolutia pietei locale de acoperisuri, Dragos Irimescu a precizat ca se asteapta ca aceasta sa inregistreze un plus de 5-10% pe parcursul acestui an.

Piata locala de acoperisuri este dominata in prezent de producatorul local Bilka, companie detinuta de catre tanarul antreprenor roman Horatiu Tepes, o piata pe care mai activeaza nume precum Wetterbest, Lindab, Ruukki sau Viking Pruszynski.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri