Mazare a aparut la finalul colectiei Shaka a brand-ului Paluggio, inspirata din cultura africana, avand un coif pe cap, o sulita in mana si un machiaj special.

El a executat cateva miscari razboinice cu sulita si a spus ca nu s-a pregatit inainte.

"Ei au grabit pentru ca este transmisie internationala si este totul foarte strict. Cand l-am intrebat pe producatorul general daca eu trebuie sa ma grabesc, mi-a spus ca i-a grabit pe ei ca eu sa ma simt in largul meu si atunci m-am scalambaiat asa cum m-am simtit", a povestit Mazare jurnalistilor.

Intrebat daca i-a placut acest personaj, primarul a raspuns: "Eu am fost in Africa de Sud, in tara lui Shaka, Shakaland si avea coliba lui mare in mijloc si colibele sotiilor mai mici de jur imprejur, normal ca m-am simtit in pielea mea".

El a mai spus ca machiajul a fost realizat de un fost angajat al Serviciului de Taxe si Impozite din cadrul Primariei Constanta, in prezent make-up artist.

Citeste si:

Mazare a mai spus ca la sfarsitul saptamanii viitoare, la incheierea carnavalului de la Mamaia, va fi costumat in Suleyman Magnificul.

"Weekendul viitor, la inchiderea carnavalului, va fi nu doar costumatie, ci e un spectacol mai elaborat, cu povestitor, o sa fim cam 36-40 de turci din Suleyman Magnificul, normal cu sotiile, cu cadanele, momentul cand o aleg pe Hurrem, o poveste intreaga va fi", a mentionat Radu Mazare.

In urma cu doua saptamani, tot la o prezentare de moda, Mazare a purtat haine asemanatoare celor pentru safari, in cadrul colectiei Jungle a lui Catalin Botezatu.

Anul trecut, Radu Mazare a participat la doua prezentari de moda, intr-una fiind purtand o uniforma de aviator american din primul razboi mondial, iar in cea de-a doua, fiind costumat in tar.