Surse din delegatia premierului afirma ca discutia a avut loc intr-o loja a stadionului, dupa ce presedintele american si-a sustinut discursul in memoria lui Nelson Mandela, premierul Ponta fiind prezentat lui Obama de catre fostul prim-ministru britanic Tony Blair. In timp ce presedintele Obama isi sustinea discursul, Ponta s-a apropiat de Tony Blair, cu care are o relatie apropiata, iar la finalul discursului amandoi s-au indreptat spre presedintele SUA, Ponta fiind prezentat acestuia de catre Tony Blair.

Premierul Victor Ponta a confirmat intalnirea cu Obama, adaugand ca nu a discutat "nimic oficial" cu acesta.

Tot in tribuna stadionului din Johannesburg, premierul Ponta a avut scurte discutii cu presedintele francez, Francois Hollande, si cu premierul britanic, David Cameron, iar fostul presedinte al Romaniei Emil Constantinescu, care a mers cu Ponta in Africa de Sud, s-a imbratisat cu fostul presedinte american Bill Clinton.