"Ii cer premierului Victor Ponta sa nu desfiinteze Muzeul Taranului Roman, un obiectiv cultural definitoriu pentru patrimoniul identitar romanesc si pentru spiritualitatea romaneasca", a declarat Puiu Hasotti miercuri pentru Mediafax.

Fost ministru al Culturii in guvernul Ponta, Puiu Hasotti a mai aratat ca, "daca premierul ar decide desfiintarea MTR, atunci gestul sau ar fi comparabil cu daramarea bisericilor de catre Nicolae Ceausescu".

Liberalul Gigel Stirbu, investit, marti, in functia de ministru al Culturii, nu este de acord cu comasarea Muzeului Satului cu Muzeul Taranului Roman (MTR) din Bucuresti, afirmand ca "MTR este o institutie emblematica" pentru spiritualitatea poporului roman.

"Este vorba de o initiativa a Ministerului Mediului, care doreste sa preia Muzeul Antipa si, odata cu preluarea acestui muzeu, Muzeul Antipa, doreste si cladirea Muzeului Taranului Roman care se afla la o distanta relativ mica, dar este vorba numai de cladire. Patrimoniul, exponatele, toate ar urma ca noi sa le ducem in alta parte, eventual la Muzeul Satului sau in alta parte. Eu nu sunt de acord cu asa ceva, pentru ca Muzeul Taranului Roman este o institutie de cultura, o institutie emblematica pentru spiritualitatea acestui popor", a declarat Gigel Stirbu.
.
Pe de alta parte, acesta a afirmat ca inca nu a preluat Ministerul Culturii, precizand ca, in acest moment, nu este "foarte la curent" cu initiativa care prevede comasarea Muzeului Satului cu Muzeul Taranului Roman. "(...) Eu maine (miercuri, n.r.) probabil voi face procesul verbal de predare-primire cu fostul ministru, eu nu sunt in momentul de fata foarte la curent cu aceasta initiativa, numai din discutiile pe care le-am avut telefonic si foarte pe scurt cu colegii mei de la minister", a mai precizat Stirbu.

De asemenea, acesta a subliniat ca presedintele Romaniei, Traian Basescu, la juramant, l-a intrebat daca este de acord cu aceasta initiativa. "(...) domnia sa a inteles ca eu sunt de acord. Fereasca Dumnezeu, cum puteam sa fiu de acord cu asa ceva nefiind inca ministru. (...) Nu voi fi de acord cu trecerea cladirii Muzeului Taranului Roman la Ministerul Mediului si, implicit, cu mutarea acestui patrimoniu de o insemnatate inestimabila pentru tot ceea ce inseamna spiritualitatea si traditia poporului roman", a mai precizat acesta pentru Mediafax.

Totodata, ministrul Mediului, Rovana Plumb, a precizat, marti, intr-un raspuns transmis la solicitarea Mediafax, ca "a fost o discutie" privind preluarea Muzeului Antipa de catre institutia pe care o conduce, dar nu s-a luat nicio decizie.

Ministrul Rovana Plumb nu a mai facut nicio alta precizare privind existenta unui proiect de hotarare de Guvern care prevede trecerea Muzeului Antipa de la Ministerul Culturii la Ministerul Mediului, dar si preluarea de catre muzeul de stiinte ale naturii a cladirii ocupate de Muzeul Taranului Roman, ce ar urma sa fie comasat cu Muzeul Satului.

Directorul Muzeului Taranului Roman din Bucuresti, Virgil Nitulescu, a aratat intr-o scrisoare deschisa adresata premierului Victor Ponta ca a fost "informat cu privire la existenta unui proiect de hotarare a Guvernului care ar face ca, intr-o prima etapa, Muzeul National de Istorie Naturala «Grigore Antipa» sa treaca in subordinea Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice si imobilul din Soseaua Kiseleff nr. 3, care adaposteste Muzeul National al Taranului Roman, in administrarea Muzeului National de Istorie Naturala «Grigore Antipa»".

"In etapa urmatoare, din cate am inteles, ar urma ca, in termen de 90 de zile, Muzeul nostru sa fie unificat cu Muzeul National al Satului «Dimitrie Gusti», pierzandu-si asadar, personalitatea juridica, iar toate bunurile culturale care sunt adapostite in cladirea noastra si expozitia permanenta sa fie gazduite in imobilul muzeului in aer liber din Parcul Herastrau", se mai arata in scrisoarea deschisa adresata premierului.

Secretarul de stat din Ministerul Culturii, Radu Boroianu, a declarat, marti, ca acest minister nu a initiat proiectul care prevede comasarea Muzeului Satului cu Muzeul Taranului Roman din Capitala, care se afla "in mapa de sedinta a Guvernului".

Boroianu a mai declarat ca noul ministru al Culturii, Gigel Sorinel Stirbu, nu va sustine acest proiect, afirmand ca a discutat cu acesta pozitia sa privind proiectul de comasare a celor institutii muzeale. "Mi-a confirmat ca nu este de acord cu aceasta comasare", a subliniat Boroianu.

Dumitru Murariu, directorul general al Muzeului National de Istorie Naturala "Grigore Antipa", a declarat pentru Mediafax ca nu stie de existenta unui proiect de Hotarare de Guvern care ar face ca muzeul pe care il conduce sa treaca in subordinea Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice.

Presedintele Traian Basescu i-a cerut, marti, noului ministru al Culturii, Gigel Stirbu, sa nu comaseze Muzeul Satului cu Muzeul Taranului Roman, premierul Victor Ponta replicand: "Comasati-le!".

Dupa ce a depus juramantul de investitura in functia de ministru, Gigel Stirbu s-a indreptat spre presedintele Basescu. Inainte de a da mana cu noul ministru, presedintele i-a spus acestuia sa nu comaseze Muzeul Satului cu Muzeul Taranului Roman.

"Comasati-le!", a fost replica lui Victor Ponta catre noul ministru al Culturii.

Citeste si:

Directorul Muzeului Taranului Roman, Virgil Nitulescu, a afirmat, marti, ca prin aplicarea proiectului privind comasarea Muzeului Satului cu MTR s-ar "desfiinta o institutie fundamentala pentru spiritualitatea romaneasca", greseala pe care a facut-o "cu vadita intentie" numai "regimul comunist".

Muzeul Taranului Roman din Capitala a fost infiintat in anul 1906, in baza unui Decret Regal semnat de Regele Carol I, sub denumirea de Muzeul de Etnografie, de Arta Nationala, Arta Decorativa si Arta Industriala.

Muzeul a fost evacuat din cladirea de pe Soseaua Kiseleff, care i-a fost destinata, in 1953, pentru gazduirea Muzeului Lenin - Stalin, devenit, mai tarziu, Muzeul de Istorie a Partidului Comunist. Pana in anul 1978, Muzeul Taranului Roman a fost gazduit de Palatul Stirbei, cand, prin decizia directa a lui Nicolae Ceausescu, a fost desfiintat, prin unificare cu Muzeul Satului, iar "intregul patrimoniu al muzeului a fost inghesuit in niste conditii absolut improprii, Muzeul Satului, ca muzeu in aer liber, nefiind pregatit, in nici un fel, sa primeasca acest patrimoniu si sa il ingrijeasca", a relatat Nitulescu.

In 1990 a fost reinfiintat Muzeul Taranului Roman, fiind desprins de Muzeul Satului.

Pe 15 februarie 1990, ministrul Culturii de atunci, Andrei Plesu, face un nou act intemeietor, numindu-l pe pictorul Horia Bernea director al nou (re)infiintatului Muzeu al Taranului Roman.

In anul 1996, muzeul a primit trofeul EMYA - European Museum of the Year Award.

Din mai 2010, Muzeul Taranului Roman este condus de Virgil Nitulescu, presedintele Comitetului National Roman al Consiliului International al Muzeelor (ICOM).

Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa" din Bucuresti a fost redeschis in septembrie 2011, dupa ce fusese inchis pentru renovare si modernizarea expozitiei permanente in ianuarie 2009.

Cladirea care adaposteste Muzeul Antipa a fost consolidata si restaurata, intre 1996 si 2005, iar expozitia, refacuta, in 2000. Lucrarile de modernizare a expozitiei permanente a Muzeului Antipa au inceput in februarie 2009, institutia fiind inchisa pentru public. Institutia urma sa fie redeschisa in mai 2010, insa finalizarea lucrarilor a fost intarziata din mai multe cauze, precum intarzierea transelor de fonduri de la Ministerul Culturii si a unor comenzi din strainatate, au precizat pentru MEDIAFAX reprezentantii Muzeului Antipa. Valoarea lucrarilor de modernizare a fost de 13 milioane de euro (10,9 milioane de euro fara TVA), fiind acoperita in cea mai mare parte de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii si Patrimoniului National, dar si prin fonduri structurale (600.000 de euro).

Inaugurarea oficiala a Muzeului "Grigore Antipa" in actualul sediu a avut loc in prezenta Regelui Carol I, a Printului Ferdinand si a Printesei Maria, pe 24 mai 1908. Cu aceasta ocazie au fost deschise pentru vizitare 16 sali, dintre care una cuprindea patru diorame biogeografice, create de Grigore Antipa, printre primele realizate in lume si care, datorita calitatii lor, au servit drept model pentru multe alte muzee din tara si strainatate. Dioramele din muzeele de stiintele naturii sunt prezentari expozitionale, ecologice si biogeografice, in care speciile de plante si animale sunt montate pe substraturi si in decoruri care imita mediul lor natural de viata.

Actualul patrimoniu al muzeului este format din colectii zoologice, de minerale si roci, paleontologice si etnografice. In urma colectarilor realizate de specialisti din tara si strainatate, a donatiilor si achizitiilor, colectiile muzeului au sporit permanent, astfel ca, in prezent, ele cuprind peste 2 milioane de piese, dintre care 2.000 sunt expuse.

Pe de alta parte, in primavara anului 1936, a luat fiinta Muzeul Satului Romanesc, creatie a Scolii Sociologice Romane, infiintata si condusa de profesorul Dimitrie Gusti. Acesta a fost al doilea muzeu in aer liber din tara, dupa sectia in aer liber din Parcul Hoia a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, din Cluj-Napoca, infiintata in 1929 de catre Romulus Vuia. In anii '30, in Europa existau doar doua muzee in aer liber - Muzeul Skansen, din Stockholm (Suedia, 1891), si Muzeul Bigdo, din Lillehamer (Norvegia).

La deschiderea sa, Muzeul Satului din Bucuresti avea o suprafata de 5 hectare si cuprindea 30 de case taranesti, caracteristice diferitelor zone din tara. In anul 1977, el a primit denumirea de Muzeul Satului si de Arta Populara, prin contopirea cu Muzeul de Arta Populara, iar in luna martie a anului 1990, a fost divizat in Muzeul Satului si Muzeul Taranului Roman.

In prezent, Muzeul Satului cuprinde peste 80 de gospodarii, monumente sau instalatii, precum si colectii de: costume populare (13.258 de obiecte), obiecte textile de ordin practic, utilitar (7.576), scoarte (2.019 de obiecte), obiecte religioase (in numar de 1.530), ceramica (8.565 de obiecte), obiecte din lemn (5.817), precum si 93.000 de fotografii documentare alb-negru si color.

Directorul Muzeului Satului "Dimitrie Gusti" este Paulina Popoiu.