Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres.

Executivul aminteşte că, pentru scăderea ratei de refuz sub pragul de 3%, este nevoie de sprijinul tuturor cetăţenilor români care deţin sau au deţinut viza SUA de tip B1/B2 - afaceri şi turism.

"Reînnoirea acesteia în următoarele şase luni ne poate asigura succesul", arată Guvernul, într-o postare pe Facebook.

Potrivit sursei citate, la Palatul Victoria a avut loc o întâlnire pe acest subiect la care au participat oficiali români şi americani.

"Vicepremierul Marian Neacşu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Ghigiu, şi coordonatorul naţional pentru Programul Visa Waiver, consilierul de stat Valentin Vătăjelu, au primit-o azi la Palatul Victoria pe doamna Rena Bitter, secretarul adjunct pentru afaceri consulare din cadrul Departamentului de Stat al SUA, însoţită de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, doamna Kathleen Kavalec, şi Consulul General John Gimbel", se menţionează în postarea Executivului.

La finalul anului trecut, de altfel, Marcel Ciolacu se declara "ferm convins" că românii vor putea călători în SUA fără vize din anul 2025.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri