Premierul Victor Ponta, aflat la Roma, a fost primit in audienta, la Palatul Apostolic din Vatican, in biblioteca privata, de catre Suveranul Pontif, Papa Francisc, scrie Mediafax.

El a avut si o intrevedere cu Pietro Parolin, Cardinal Secretar de Stat al Vaticanului.

"A fost un moment extrem de emotionant, pentru orice om cred ca este asa. I-am spus despre Romania ca despre o tara in care nu doar ca se respecta toate drepturile tuturor cultelor religioase, dar exista realmente o capacitate de a trai impreuna. I-am transmis mesajul personal de prietenie al Preafericitului Patriarh, i-am multumit pentru faptul ca, aici in Italia si nu doar, comunitatea ortodoxa poate sa foloseasca fara niciun fel de problema bisericile catolice pentru slijbele religioase si toate celalte lucruri care tin de religia ortodoxa si l-am asigurat ca Romania va fi in continuare o tara in care toate drepturile si standardele internationale sunt respectate", a spus Ponta, la finalul intrevederii.

El a confirmat ca i-a daruit Papei o icoana din partea Patriarhului, un tricou semnat de fotbalistul Gheorghe Hagi, dupa modelul presedintelui Braziliei, care i-a daruit Papei un tricou al lui Pele, dar si un cos cu produse bio.

La randul sau, Ponta a primit o medalie care sa-i aminteasca de acest moment si o icoana pentru fiul sau, care isi serbeaza, sambata, ziua de nastere.

La Vatican, Ponta a fost insotit de sotie, Daciana, de ministrul de Externe, Titus Corlatean, de ministrul Mediului, Rovana Plumb, si de europarlamentarul PSD Corina Cretu, vicepresedinte al Grupului Socialist din Parlamentul European.

Guvernul informa, joi, ca vor fi discutate relatiile si colaborarea dintre Romania si Sfantul Scaun in sustinerea drepturilor omului, a libertatii religioase si combaterii discriminarii crestinilor in lume si o serie de proiecte bilaterale in domeniul educatiei si culturii, promovarea cooperarii ecumenice prin incurajarea dialogului dintre Biserici si sustinerea comunitatilor romanesti din diaspora.

Vineri seara, premierul Ponta a declarat ca ii va darui Suveranului Pontif, Papa Francisc, un tricou care i-a apartinut fotbalistului roman Gheorghe Hagi, semnat de acesta, precum si o icoana trimisa cadou de Patriarhul Romaniei, Preafericitul Daniel.

"Sunt foarte onorat de faptul ca voi fi primit de catre Sanctitatea Sa, Papa. Am un mesaj de prietenie, de cele mai bune ginduri, pe care i-l transmit, in primul rand in numele Romaniei, in al doilea rand din partea Patriarhului Romaniei, Preafericitul Daniel, cu care am discutat si care, dealtfel, mi-a si dat un cadou pe care, maine, il voi prezenta Sanctitatii Sale", a spus Ponta, vineri seara.

El a afirmat ca ii va multumi Papei pentru faptul ca reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane pot folosi lacasurile de cult pentru slujbele si evenimentele religioase de care comunitatea romaneasca are nevoie si ca ii va garanta Suveranului Pontif ca Romania este o tara toleranta, care respecta credinciosii altor religii si culte religioase, adaugand ca toti credinciosii romano-catolici si greco-catolici din Romania se bucura de toate drepturile si de tot respectul autoritatilor romane.

Sursa foto: http://gov.ro/ro/media/foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri