Principala concluzie a cercetarii: exista un consens larg in privinta unui rol mai activ al statului in redistribuirea resurselor catre cei care au nevoi mai mari, in managementul riscurilor sociale si in sporirea incluziunii sociale. In opinia publica romaneasca exista o sustinere puternica (78-90% acord total sau acord) pentru politici sociale care sa asigure: (pentru fiecare), un nivel de trai decent pentru someri si un venit minim garantat pentru cei nevoiasi, precum si reducerea inegalitatilor economice. Caracteristicile demografice, sociale si economice la nivel individual au un impact slab asupra variatiei optiunilor cu privire la rolul statului in acest sens.

Daca in privinta rolului social al statului se observa consens social, opinia publica este divizata cu privire la cheltuielile cu ajutoarele sociale. Ceva mai mult de jumatate dintre romani (52,8% acord total si acord) cred ca statul ar trebui sa cheltuiasca mai putin cu ajutoarele sociale. Cetatenii au o viziune critica asupra capacitatii administrative a statului roman. Cei mai multi cred ca statul „este cel mai prost administrator” (77,4% acord total si acord) si „creeaza mai multe probleme decat rezolva” (84,2% acord total si acord), arata Institutul pentru Cercetarea Calitatii Vietii.

Mentinerea sistemelor de asigurari sociale in sistemul public

In contextul dezbaterilor privind reforma sistemelor de asigurari sociale, exista un curent majoritar in opinia publica favorabil mentinerii sistemelor de asigurari sociale in intregime in sistemul public: 62% in cazul asigurarilor pentru somaj, 57% pentru sistemul de si 55% pentru sistemul de sanatate. Segmente minoritare ale populatiei sustin un sistem mixt de asigurari sociale, in principal public, secundar privat (intre 18-23%) sau in principal privat, secundar public (11-12%). Exista si un curent minoritar de opinie (8-9%) favorabil privatizarii integrale a sistemelor de asigurari sociale.

Despre nivelul cheltuielilor publice sociale

Exista un consens social in evaluarea critica a cheltuielilor publice sociale (70-90%) in mai multe domenii. Segmente largi ale opiniei publice considera ca statul cheltuie prea putin cu sanatatea (89%), sistemul de pensii (83%), sistemul de invatamant (83%), constructia de locuinte (82,5%), asistenta sociala (75%) si asigurarile pentru somaj (69,5%).

In sanatate, statul cheltuie prea putin pentru spitale

Aproape 89% dintre romani cred ca statul cheltuie prea putin pentru spitale, categorie urmata de programele de preventie a bolilor (87%), medicamentele compensate (87%), si de programele de vaccinare a populatiei (76%). Pentru salariile medicilor si personalului medical, 72% dintre cetateni cred ca statul cheltuie prea putin, 18% cam cat trebuie si 9,5% prea mult. In privinta medicilor de familie, 61% dintre romani cred ca statul cheltuie prea putin, 25% cam cat trebuie si 13% prea mult.

Cresele si gradinitele, cele mai slab finantate din invatamant

Dintre componentele sistemului de invatamant, cei mai multi dintre romani cred ca statul cheltuie prea putin cu cresele si gradinitele (77-78%), iar circa 20% cam cat trebuie. In privinta scolilor generale si liceelor, 76,5% dintre cetateni cred ca statul cheltuie prea putin, iar 21% cam cat trebuie.

Pentru salariile profesorilor, aproape 76% dintre romani cred ca se cheltuie prea putin, aproximativ 18% cam cat trebuie si circa 7% prea mult. Suportul pentru cheltuielile aferente universitatilor si facultatilor de stat este cel mai redus: 66% dintre cetateni cred ca se cheltuie prea putin, 28% cam cat trebuie si 5,5% prea mult.

Statul cheltuie prea putin cu alocatia pentru copil

Dintre diferitele prestatii si servicii de asistenta sociala, romanii cred ca statul cheltuie prea putin cu alocatiile pentru copii (90%), centrele pentru bolnavii neuropsihici (88%) si centrele de plasament pentru copii abandonati (87%). La polul opus, doar 66% dintre cetateni cred ca statul cheltuie prea putin cu ajutoarele sociale (venitul minim garantat).

Gradul de universalitate al politicilor publice influenteaza amplitudinea suportului social pentru cheltuielile sociale. Astfel, de pilda, sanatatea sau politicile de suport pentru copil au o sustinere mai larga decat politicile adresate unor grupuri particulare, cum ar fi studentii sau beneficiarii de ajutoare sociale (venit minim garantat). Cu cat o masura de politica sociala tinteste segmente mai restranse sau marginale ale societatii, cu atat suportul social pentru respectiva masura este mai scazut.