"Faptele retinute in sarcina lui Visinescu sunt extrem de grave, iar modul si imprejurarile concrete de savarsire, perpetuarea lor in toata perioada (de aproximativ 7 ani) cat el a indeplinit functia de comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat si consecintele dramatice si ireversibile pe care le-au produs asupra victimelor (fie ucise, fie lasate cu traume fizice si psihice pentru tot restul vietii) il indica pe acesta nu doar ca pe un instrument, ce si-a dovedit cu prisosinta capabilitatea, folosit de autoritatile statale ale epocii pentru indeplinirea obiectivului politic al nimicirii «dusmanilor de clasa» anume plasati in custodia sa, ci drept artizanul si executantul plin de zel al unui program original de persecutare brutala a detinutilor «contrarevolutionari» (supusi in permanenta, fara vreo urma de remuscare din partea sa, la tratamente inumane si degradante si acte repetate de tortura fizica si psihica, culminand cu exterminarea a multi dintre ei), nemaiintalnit ca duritate chiar in sistemul penitenciar romanesc al vremii”, precizeaza judecatoarea Carmen Veronica Gaina, in motivarea deciziei de condamnare a fostului sef al penitenciarului Ramnicu Sarat, arata Mediafax.

In documentul citat se mai arata ca persoanele care au fost incarcerate in Penitenciarul Ramnicu Sarat au caracterizat perioada de detentie ca cea mai cumplita si dura dintre cele traite. ”Brutalitatea acelui program si a inculpatului insusi, ca promotor al acestuia, dar si ca individ, le-a determinat pe victimele care i-au supravietuit, cu experienta carcerala, anterioara si posterioara, in alte penitenciare din tara, dar si in U.R.S.S., sa caracterizeze perioada detentiei din Penitenciarul Ramnicu Sarat drept cea mai cumplita, dura si cruda dintre cele traite de ele, atribuind aceasta stare de fapt contributiei personale a inculpatului”, se mentioneaza in motivare.

Magistratul arata ca ”dincolo de afirmatiile anterior prezentate, exista fapte incontestabile, care dovedesc ca regimul discretionar si brutal aplicat detinutilor politici incarcerati in Penitenciarul Ramnicu Sarat este indisolubil legat de contributia personala a inculpatului, debutand odata cu numirea acestuia in functia de comandant”. ”Astfel, din documentele aflate in dosarul personal al detinutului politic LI (care, la momentul preluarii functiei respective de catre inculpat, se afla incarcerat in Penitenciarul Ramnicu Sarat de mai mult de un an, respectiv din data de 04 martie 1955), rezulta ca acestuia nu i-a fost aplicata de catre comandantul anterior nicio pedeapsa disciplinara, desi gardienii l-au sesizat cu rapoarte in care mentionau abateri de aceeasi natura cu cele pentru care, mai tarziu, inculpatul l-a sanctionat in mod sever, de nenumarate ori, comandantul respectiv limitandu-se la a mentiona, prin rezolutii olografe, pe acele rapoarte, ca se vor anexa la dosarul detinutului. De asemenea, din documentele respective, rezulta ca, in legatura cu acelasi detinut politic, comandantul anterior, spre deosebire de inculpat, a aprobat, in continutul si pe termenele indicate de medic, toate masurile de odihna si regim alimentar propuse prin referate ale acestuia”, se mai arata in motivarea condamnarii lui Visinescu.

Magistratul mai noteaza ca scrisorile de apreciere si multumire, prezentate in apararea sa de catre Alexandru Visinescu, dateaza din perioada 1972-1977, ulterioara faptelor pentru care este judecat, si provin numai de la detinuti de drept comun. ”Lipsa antecedentelor penale nu constituie o situatie meritorie, ce ar trebui recompensata prin aplicarea unei pedepse mai putin severe, ci o stare de normalitate pentru orice cetatean, in plus ea nefiind apta sa atenueze nici macar intr-o mica masura gravitatea extrema a infractiunii comise, prin care inculpatul a atentat si a vatamat, prin fapte atroce, de o cruzime inimaginabila, valori umane esentiale”, mai noteaza magistratul Curtii.

Alexandru Visinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunista trimis in judecata, a fost condamnat, de Curtea de Apel Bucuresti, pe 24 iulie, la 20 de ani de inchisoare pentru tratamente neomenoase. Totodata, Visinescu trebuie sa plateasca, in solidar cu Ministerul Finantelor Publice, Ministerul de Interne si Administratia Nationala a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despagubiri urmasilor victimelor sale, astfel: 50.000 de euro catre partea civila Nicoleta Eremia, 100.000 catre partea civila Elena Iacob si 150.000 de euro Ancai Maria Cernea.

Decizia Curtii de Apel Bucuresti nu este definitiva. Potrivit rechizitoriului procurorilor, in perioada 1956-1963, Alexandru Visinescu, in calitate de comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat, "a savarsit actiuni si inactiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivitatii reprezentata de detinutii politici incarcerati in acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrangerea grava a exercitarii acestora, pe motive de ordin politic"

Citeste si:

In perioada in care la conducerea Penitenciarului Ramnicu Sarat a fost Alexandru Visinescu, detinutii erau supusi unor conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugerea lor fizica, fara sa li se asigure un minim de medicamente si fara sa li se acorde ingrijiri sau asistenta medicala adecvate, a aratat Parchetul instantei supreme. "Totodata, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer catre spitalele penitenciar, degradarea starii de sanatate a condamnatilor prin lipsa hranei, lipsa incalzirii, pedepsele aplicate discretionar si abuziv, conditiile de detentie inumane, relele tratamente, bataia si alte violente, ignorarea adreselor si sesizarilor formulate de catre detinuti erau tot atatea actiuni menite a duce la exterminarea fizica a persoanelor incarcerate", au scris procurorii in actul de sesizare a instantei.

Principalele categorii de detinuti aflate in penitenciar, asa cum reiese chiar dintr-o nota a lui Visinescu adresata Consiliului Securitatii Statului din 1967, erau fosti conducatori in guvernele burghezo-mosieresti si in conducerile PNT si PNL, fosti conducatori ai diverselor organizatii subversive, foste cadre de conducere dupa 23 August 1944, foste cadre MAI dupa 23 August 1944, fosti conducatori ai diverselor secte religioase si alte cazuri mai izolate.

Regimul impus de Visinescu in Penitenciarul Ramnicu Sarat nu asigura sub nicio forma conditiile minime de supravietuire pe termen lung, avand in vedere ca de cele mai multe ori sentintele se intindeau pe o perioada care depasea zece ani. "Decesul detinutilor survenea, astfel, in urma unui proces lent, dar eficace, prin care acestia erau torturati fizic si psihic", au precizat procurorii.

Din documentele studiate de anchetatori au fost identificati 138 de detinuti care au trecut prin Penitenciarul Ramnicu Sarat in mandatul lui Visinescu.
Alexandru Visinescu s-a nascut la Buzau, in 1925, si a fost comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat din anul 1956 si pana la desfiintarea inchisorii, inc1963, fiind si ultimul comandant al inchisorii, unde a murit, in urma torturilor, Ion Mihalache. Inainte de a fi numit in functia de comandant al Penitenciarului Ramnicu Sarat, Alexandru Visinescu a detinut pozitii in sistemul penitenciar, activand in unitatile Mislea si Jilava, la inceputul anilor '50.

Visinescu a lucrat in cadrul grupei operative a inchisorii in perioada decembrie 1954 - aprilie 1956. Decizia autoritatilor de a dezafecta penitenciarul Ramnicu Sarat l-a propulsat pe fostul comandant in functia de inspector in cadrul aparatului central al Directiei Generale a Penitenciarelor. Ulterior, intre 1965 si 1976, a detinut functii de conducere in cadrul inchisorilor Ploiesti si Ilfov si a predat la scoala de subofiteri de penitenciare. In prezent, el traieste intr-un bloc din centrul Capitalei, cu o pensie de peste 3.200 de lei pe luna.