Două luni ne mai despart de finalul lui 2023, an în care angajații s-au „luptat” în continuare cu majorările de prețuri care de multe ori le-au dat planurile peste cap. Economia românească a încetinit ritmul în acest an, pe fondul erodării puterii de cumpărare a consumatorilor, a costurilor crescute pentru firme și a stagnării economiilor din Vestul Europei, principale piețe de export pentru industria locală. În acest context, fiecare companie încearcă, cum poate, și cu bugetul pe care-l are, să-și țină angajații aproape, atât pe cei noi, cât și pe cei care sunt deja parte de mai mult timp din organizație. Iată ce beneficii au primit angajații în 2023.

Ce măsuri au luat specialiștii din HR pentru atragerea si reținerea talentelor

Retenția angajaților rămâne și anul acesta cea mai mare provocare pentru cei mai mulți dintre specialiștii de Resurse Umane (75%), conform studiului Total Remuneration Survey 2023, realizat de Mercer, la nivel global și în România. Pachetele competitive de beneficii extrasalariale, acordate de către angajatori, reprezintă principala acțiune care a condus la atragerea talentelor și la creșterea retenției angajaților cu 5 procente (18%), după cum mai arată datele aceluiași studiu.

În timp ce fenomenul „quiet quitting” începe să se estompeze în rândul angajaților, atitudinile față de locul de muncă și față de echilibrul dintre muncă și viață personală s-au schimbat și ele. Angajații acordă mai multă importanță sănătății mintale și fizice, dar și a bunăstării generale, iar mulți dintre angajatori observă acestei nevoi. De ce? Pentru că bunăstarea angajaților a devenit un element critic pentru a stimula productivitatea și a menține retenția, aspecte pe care companiile trebuie să le ia în considerare pentru a rămâne competitive.

„Acordăm o importanță foarte mare beneficiilor centrate pe wellbeing. Toți angajații pot folosi serviciile unui psiholog, pot apela gratuit și la serviciile unui consultant financiar, au acces gratuit la cursuri ori sesiuni de meditație. Desigur, actualizăm constant pachetul de beneficii extrasalariale, în funcție de așteptările angajaților, de context, de nevoi, de dorințe. Dacă în pandemie am gândit ca beneficiu un număr suplimentar de zile libere, anual, la nivelul întregii companii, de anul acesta, am crescut și numărul de zile de concediu de odihnă plătit, la 25 de zile. În plus, zilele libere naționale care cad în zilele de weekend sunt recuperate în zilele de vineri sau luni adiacente acelui weekend”, a declarat pentru wall-street.ro Cris Radu, Site Leader și Vice President of Engineering Adobe România, producător de software și subsidiara locală a gigantului american cu acelaşi nume.

Pe lângă un concediu de 25 de zile, compania oferă angajaților și bonusuri financiare anuale pentru performanță, dar și acțiuni tranzacționabile pe bursă. Adobe România care deține cel mai mare centru Adobe din Europa axat pe dezvoltarea de produse software, numără peste 1.000 de angajați.

Însă pe lângă zilele libere și sesiunile la psiholog, munca unui angajat are nevoie de apreciere zi de zi. Un studiu recent publicat de Great Place To Work arată că aprecierea la locul de muncă este mai important aspect în motivarea angajaților (remarcat de 33% din respondenții studiului), alături de inspirație și autonomie (12% fiecare) și capacitatea de automotivare (13%).

Pe lângă un pachet de beneficii corect, premierea celor mai loiali și performanți colegi și recunoașterea publică a realizărilor echipelor sunt instrumente la care noi apelăm. Premiile, evenimentele și ceremoniile de recunoaștere aduc emoție și creează un sentiment de apartenență, coeziune și apreciere în echipă. Am avut mai multe obiective, pentru diferite echipe și performeri din companie, însă cu siguranță țelul comun a fost să creștem coeziunea echipelor.

Roxana Popescu, Head of Sales Avon, România și Moldova

Companiile mizează (și) pe venirea la birou, dar și pe teambuilding-uri și pe ateliere

Era postpandemică este aici, iar lucrurile putem spune că au revenit cumva la normal, în care deși se mai lucrează în continuare și de acasă, angajații dedică un număr de zile și lucrului de la birou. Oana Pascu, fondatoarea Complice.ro, furnizor de experiențe pentru persoane fizice și companii remarcă interesul tot mai ridicat al companiilor de a-și conecta echipele, de a le readuce la birou, de a-și consolida cultura organizațională prin evenimente personalizate și experiențe inedite. Experiențele comandate de companii, pentru inițiative de premiere, recunoaștere a meritelor sau loializare, precum și cele integrate în evenimente experiențiale inedite, au generat în primele nouă luni ale anului o dublare a cifrei de afaceri pe segmentul corporate.

„Experiențele la birou au devenit un element extrem de important în dezvoltarea culturii organizaționale, în conectarea și consolidarea echipei. Se simte, de fapt, nevoia tot mai stringentă a companiilor de a crea contextul pentru a aduce oamenii împreună. Fie că vorbim despre teambuilding-uri, lansări sau aniversări, ateliere creative, evenimente tematice pentru angajați sau parteneri, fiecare experiență gândită de noi, la birou sau în afara lui, este concepută pentru a stimula creativitatea, a consolida relațiile și cooperarea între participanți, dar și de a aduce un suflu nou la locul de muncă”, a declarat pentru Wall-Street. Oana Pascu, fondator Complice.ro (foto).

Oana Pascu, Complice

Valoarea medie a pachetelor de experiențe alese de companii în primul semestru al anului s-a situat în jurul a 4.000 euro, în creștere cu 90% față de aceeași perioadă a anului trecut. În mediul corporate, în primele nouă luni ale anului, cele mai solicitate au fost activitățile outdoor menite să creeze contextul ca oamenii să se conecteze și să se cunoască personal, să comunice, să coopereze, să se bucure de timp și de experiențe împreună, totul într-un alt decor.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri