Palatul Primaverii, fosta resedinta a familiei Ceausescu, se deschide sambata, pentru vizitatori, informeaza Ministerul pentru Consultare Public si Dialog Civic (MCPDC), precizand ca in prima zi va fi permisa intrarea a cel mult 300 de persoane, care trebuie sa se programeze, accesul fiind gratuit.

Regia Autonoma Administatia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) si Secretariatul General al Guvernului (SGG) vor deschide publicului, sambata, incepand cu ora 10.00, Palatul Primaverii, fosta resedinta a familiei Ceausescu, conform News.ro

Includerea casei din Bulevardul Primaverii in circuitul turistic are loc la propunerea MCPDC. Reprezentantii ministerului precizeaza ca programul de vizite in prima zi va fi pana la ora 17.00, iar intrarea va fi gratuita.

Organizatorii atentioneaza insa ca persoanele interesate trebuie sa se programeze si numai cei care vor primi confirmarea din partea RA-APPS vor putea intra.

“Avand in vedere suprafata vizitabila si pentru o buna organizare a programului vizitatorilor nostri, in data de 12 martie un numar maxim de 300 de persoane (exclusiv reprezentantii presei) vor putea fi primite in incinta. Adresa locatiei este: Bdul Primaverii nr. 50”, mentioneaza MCPDC.

Astfel, persoanele interesate de vizitarea resedintei pot accesa site-ul www.palatulprimaverii.ro, iar pentru programari sa trimita un email pe adresa: programari@palatulprimaverii.ro, precizand numele, prenumele si un numar de telefon.

Organizatorii vor confirma primirea mesajului de inscriere si numai in baza acestei confirmari, oamenii vor putea vizita, in cursul zilei de sambata, resedinta din Primaverii.

Dupa ziua inaugurarii, programul cu publicul va fi reluat sambata, 19 martie, ora 10.00. MCPDC precizeaza ca acest eveniment se inscrie in campania “Dreptul tau de a cunoaste” (Sunhine Week, saptamana datelor deschise si a accesului la informatii/arhive, celebrata la nivel international).

Sursa foto: t81 / ShutterstocK

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri