Potrivit acestuia, una dintre variantele de discutii este cea intrarii in vigoare a prevederilor noului Cod Fiscal de la 1 ianuarie 2007, care ar putea coincide cu obtinerea statului de stat membru al Uniunii Europene de catre Romania. Brokerii au cerut in repetate randuri, pana la sfarsitul anului 2005, respectarea termenului legal, de sase luni, pana la intrarea in vigoare a noii cote de impozit, argumentele lor fiind legate in principal de programele informatice folosite de societatile de servicii de investitii financiare (prescurtat SSIF), care trebuie modificate pentru a respecta cotele de impozitare diferite aplicabile fiecarei tranzactii efectuate, in functie de perioada detinerii, respectiv 1% daca se vand actiuni detinute mai mult de un an si 16% daca actiunile sunt vandute mai devreme de aceasta perioada.

"Este o veste foarte buna pentru piata faptul ca se discuta aceasta varianta, fie ea de lucru, dar pana atunci este inca multa confuzie, ca si pana la inceputul anului 2006", ne-a declarat, ieri, Bogdan Trandafir, sef al Departamentului de analiza de la SSIF BCR Securities. Potrivit brokerilor de la BVB, programele informatice furnizeaza clientilor documentele fiscale ce trebuie depuse la Administratiile financiare pentru calculul si plata impozitelor, respectiv pentru deducerea pierderilor. "Ar fi mai bine daca s-ar lasa macar un an pentru pregatirea SSIF-urilor si ar fi excelent ca investitorii sa poata acumula capital nebeneficiind de o cota de impozit mai redusa", a mai spus Bogdan Trandafir.

"Dezbaterile pe acest nou proiect incep la sfarsitul lunii ianuarie 2006, dar se pot prelungi pana peste data de 15 martie, ceea ce ar face indicata amanarea aplicarii noii cote majorate de impozit, de 16%, pe piata de capital pentru un an, respectiv din ianuarie 2007", ne-a declarat Varujan Vosganian, adaugand ca spera ca "legea sa fie respectata, sa existe cele sase luni inainte de aplicarea efectiva a noii cote de impozitare".