Noua taxare a băncilor, cu 2% pe cifra de afaceri, nu va afecta clienții BCR, spune Dana Dima, vicepreședinte Retail & Private Banking în cadrul instituției financiare. Mai mult de atât, aceasta este de părere că toate băncile din România vor fi pregătite să își asume această nouă taxă în contextul în care instituțiile financiare din țară sunt bine capitalizate, dar și obișnuite cu „consecvența politicienilor” de a modifica Codul Fiscal.

Guvernul și-a asumat forma finală a modificărilor fiscale care au ca țintă principală reducerea deficitului bugetar cu care se confruntă țara noastră. Printre cele mai importante modificări se află și o nouă taxă pentru băncile din România. Inițial, se discuta de o impozitare de 1% pe cifra de afaceri a băncilor, dar s-a revenit la această decizie, iar guvernanții au decis că pot „stoarce” mai mult de la instituțiile financiare.

Astfel, dacă în varianta inițială se prevedea un impozit de 1% pe cifra de afaceri a băncilor, suplimentar impozitului pe profit, în forma finală se vorbește de 2% pentru 2 ani (2024-2025), iar apoi de 1% din 1 ianuarie 2026. Efectul acestor taxe asupra băncilor a fost discutat deja de economiști, care consideră că ar putea duce la o creștere a costului produselor financiare, dar reprezentantul uneia dintre cele mai importante bănci din România spune că nu trebuie să avem motive de îngrijorare.

Noi (BCR) vom respecta această taxă și o vom aplica ca atare. Acest lucru nu se va răsfrânge asupra clienților noștri. Modificările fiscale nu vor influența direct funcționarea sistemului financiar.

Dana Dima, vicepreședinte Retail & Private Banking BCR

În ultimii şapte ani şi jumătate Codul Fiscal a suferit 554 de modificări, respectiv 1,2 norme modificate pe lună sau 74 pe an conform Ana Bobircă, cofondator The Tax Institute. Dacă la intrarea în vigoare, Noul Cod Fiscal avea 2.382 de alineate, în anul 2023 ajunge la 2.785 de alineate, doar 1.466 dintre acestea rămânând nemodificate. În comparaţie cu Vechiul Cod Fiscal, numărul rectificărilor a fost de 3,2 ori mai mare.

În acest context, reprezentantul BCR spune că instituțiile financiare din România sunt obișnuite cu modificările fiscale, iar acest lucru le-a dat „antrenamentul” de a se conforma de fiecare dată.

„Nu facem politică, dar suntem pregătiți pentru a susține orice volatilitate din piață, iar acest lucru se va întâmpla cu întreg sistemul financiar din România, nu doar cu BCR. Sistemul financiar românesc este unul stabil și bine capitalizat. Știm exact cum să reacționăm la orice fel de modificări, pe care le întâmpinăm de mai bine de 20 de ani”, explică Dana Dima.

Costul creditelor crește oricum: este dobânda fixă o soluție mai bună

Anul trecut a fost pus sub semnul creșterii dobânzilor, fapt ce a produs o scumpire în lanț a creditelor. Creșterea dobânzilor a afectat cel mai mult românii cu credite cu dobândă variabilă, care au în componență indicatorii IRCC sau ROBOR, rate care cresc în mod dinamic.

IRCC se va majora, începând cu luna octombrie, cu 0,02% față de trimestrul trecut (5,94%), ajungând la nivelul de 5,96%, conform mediei aritmetice a indicelui la zi, aferent trimestrului 2 al acestui an. Această creștere a indicelui îl aduce tot mai aproape de valoarea ROBOR la 3 luni, (în prezent de 6,4%), în funcție de care se calcula valoarea creditelor înainte de 2019.

Pe cealaltă parte, creditele cu dobândă fixă presupun că debitorul va trebui să plătească lunar aceeași sumă din banii pe care îi datorează băncii, deoarece dobânda se stabilește în momentul semnării contractului de credit și nu poate fi modificată pe toată perioada finanțării. În contextul în care dobânzile la credite nu pare că dau încă înapoi, mulți economiști recomandă dobânda fixă.

„În unele situații, recomandăm o dobândă fixă pentru clienții care vor să știe exact cât au de plătit, dar totul depinde de la caz la caz. În primul rând, planurile financiare trebuie să fie elementul de bază înainte ca cine să decidă dacă ia sau nu un credit. Al doilea lucru este că aceștia trebuie să fie atenți dacă sursa lor de venit este constantă și sigură, să încerce să se gândească care este suma pe care o pot susține într-un stres maxim”, explică Dana Dima.

Alți specialiști recomandă să ne jucăm cu cele două tipuri de dobânzi: fixe și variabilie. Spre exemplu, Valentin Anghel, broker de creditare la AVBS Credit, spune că cel mai avantajos împrumut pentru achiziția unei locuințe este format dintr-o dobândă fixă în primii 3-4 ani, urmat de o dobândă variabilă.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luminița Mîndrilă
 Luminița Mîndrilă a lucrat anterior la Hotnews.ro și Aleph News, iar în prezent acoperă domeniul finanțe-bănci în cadrul Wall-Street.ro.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri