Ponta a spus, intr-o conferinta de presa, ca, fara a interveni in managementul privat al companiei, el crede si sustine pastrarea curselor interne, scrie Mediafax.

"Nu doar de Suceava, ci si de Targu Mures, de Sibiu. Din toate datele oficiale pe care le am, cursele interne sunt profitabile pentru Tarom si nu as vrea sa renunte Tarom la ele si sa ne trezim ca le opereaza altcineva, un operator privat", a declarat premierul.

El a aratat ca proprietarii aeroporturilor vor trebui sa rezolve problemele tehnice, daca acestea exista, dar ca Tarom nu trebuie sa renunte la curse interne, ci chiar sa dezvolte noi curse.

Citeste si:

"Fara a intra in managementul privat, pe care il sustin, cred ca directorul general, domnul Heinzmann, pana acum isi face treaba foarte bine, eu cred ca Tarom trebuie sa-si pastreze toate cursele interne, Targu Mures, Sibiu, Suceava, inclusiv daca poate dezvolta noi curse spre Oradea, Baia Mare. Macar pe piata interna Tarom trebuie sa ramana un lider incontestabil. Pe piata internationala, sigur, concurenta e mult mai puternica si trebuie sa se incadreze in costuri", a spus premierul.

El a aratat ca Guvernul, ca proprietar, considera ca e interesul Tarom sa pastreze aceste curse, si nu sa le lase pentru alti operatori.