In Harghita, turistii au la dispozitie noua cabane de vanatoare, situate in mijlocul unor paduri seculare de brazi si de foioase, din zonele inalte ale judetului. Apreciate pentru amplasarea in mijlocul naturii, in zone foarte linistite, si pentru frumusetea peisajului care le inconjoara, ele ofera gazduire pe tot parcursul anului, turistilor din tara si din strainatate, scrie Mediafax.

Unii le cauta din curiozitate, dupa ce au aflat ca au fost locuite vremelnic de anumite personalitati, dar cei mai multi sunt turisti straini, veniti la partidele de vanatoare organizate de Directia Silvica.

In perioada sarbatorilor de iarna, interesul pentru cabanele de vanatoare este deosebit de ridicat. Cea mai cunoscuta este cabana Ivo, situata in apropierea localitatii Zetea si construita in anii '70 special pentru familia Ceausescu, fiind frecventata de dictator in special toamna, in sezonul boncanitului la cerbi.

"Rezervarea cabanei Ivo se face cu luni inainte de sarbatori. Oamenii sunt curiosi sa vada cum a trait Ceausescu si aici s-a pastrat totul intact, patul, mobilierul, chiar si covoarele care sunt pe jos. De obicei, dormea o noapte, in timpul sezonului de boncanit la cerbi, si intotdeauna era insotit de cativa aghiotanti", povesteste seful Ocolului Silvic Homorod, Ioan Banucu.

De altfel, povestea este spusa in detaliu, tuturor celor interesati, de cabanier si de sotia lui, dornici sa le faca pe plac turistilor.

Dictatorului ii placea sa vaneze, dar nu manca niciodata carnea animalelor sau pasarilor salbatice, ci doar preparate usoare, din legume, pregatite de bucatarii pesoanali, care il insoteau in fiecare deplasare.

"Cand nu vana, isi petrecea timpul plimbandu-se printre brazi, jucand septica impreuna cu sotia si aghiotantii care nu-l slabeau din ochi nicio clipa, iar seara se retragea in camera situata la etaj. Este camera cea mai solicitata in prezent, multi isi doresc sa doarma in patul lui Ceausescu", spune Banucu.

Cabana de vanatoare Ivo are doua camere la parter, un living si sufrageria, iar la etaj alte trei camere, intre care si cea a fostului presedinte Nicolae Ceausescu. Cladirea poate fi inchiriata pentru suma de 585 de lei pentru 24 de ore.

O alta cabana de vanatoare solicitata de turisti este "Hurdugas", de la Toplita. Ridicata intr-o regiune de o frumusete aparte, pe crestele Muntilor Calimani, ea este preferata de strainii care obisnuiesc sa vina in zona la vanatoare, intreprinzatori "cu cifre de afaceri impresionante". Incantati de peisaj si de partiile de schi din zona, acoperite cu zapada pana in aprilie, ei solicita cabana si in extrasezonul de vanatoare, pentru petrecerea Revelionului.

Citeste si:

"Aici vin in special vanatori straini, pentru care se organizeaza vanatori la specii de cerbi si de urs. Sunt oameni care au o disciplina a vanatorii extraordinara, care se comporta ca niste oameni absolut normali. Aflam, de cele mai multe ori dupa ce pleaca de la noi, ca sunt oameni de foarte mare calibru in tarile dansilor, intreprinzatori cu cifre de afaceri impresionante", afirma seful Ocolului Silvic Toplita, Ioan-Codrut Dusa.

Cabana are la parter un salon mare, cu semineu, unde oaspetii iau masa inconjurati de trofee de vanatoare, o bucatarie moderna si un grup sanitar, iar la etaj trei camere, prevazute cu bai proprii, botezate dupa esenta lemnosa din care au fost realizate lambriurile: camera de paltin, camera de molid si camera de larice.

Cabana poate fi inchiriata la cheie cu 324 de lei pentru 24 de ore.

De altfel, organizarea este comuna tuturor cabanelor de vanatoare din judet, diferite fiind capacitatea de cazare si gradul de confort.

Cea mai scumpa este cabana de vanatoare "Harghita-Madaras", care are doua camere cu cate trei paturi, doua camere cu cate cinci paturi, pevazute cu bai proprii, si sase cusete, la mansarda, fiecare cu trei locuri, totalizand 34 de locuri care pot fi inchiriate cu 1.200 de lei pentru 24 de ore.

Alte cabane de vanatoare mai des frecventate din Harghita sunt "Lacu Rosu", care costa 576 de lei pentru 24 de ore, "Madaras", care se inchiriaza cu 648 de lei pentru 24 de ore, si "Bradesti", la 684 de lei pentru 24 de ore.

Mancarea nu este asigurata, ea putand fi pregatita de turisti in bucatariile cabanelor de vanatoare sau comandata de la pensiunile si restaurantele din apropiere.

Toate cele noua cabane de vanatoare din Harghita incluse in circuitul turistic au fost rezervate pentru sarbatori inca de la inceputul lunii octombrie, de turisti din tara si din strainatate.