Noul regulament privind autorizarea activitatilor economice in Satul de Vacanta si in Mamaia, impreuna cu cel privind autorizarea teraselor amplasate in vecinatatea spatiilor de alimentatie publica a fost intens dezbatut cu agentii economici din statiune, fiind aprobat dupa ce s-a ajuns la un consens, potrivit Mediafax.

"Am avut cinci randuri de intalniri si consultari cu agentii economici din Satul de Vacanta si din statiunea Mamaia. Evident ca au fost controverse, pentru ca fiecare isi apara interesul, business-ului pe care il reprezinta. Ma bucur ca, la sfarsit, am reusit sa facem un regulament care se gandeste in primul rand la turist. In al doilea rand, acesta priveste interesul municipiului Constanta, aici incluzand si statiunea Mamaia si Satul de Vacanta, iar in al treilea rand, pune in echilibru activitatile economice din statiunea Mamaia", a precizat primarul interimar al Constantei, Decebal Fagadau.

Potrivit acestuia, in principal s-a pus accent pe limitarea nivelului decibelilor in statiune, pentru ca turistii sa nu mai fie deranjati de zgomote. „Cu exceptia zonelor dedicate pentru distractie, nivelul decibelilor va fi limitat la cel prevazut prin lege (limita maxima admisa este de 75 db - n.r.). Barurile de pe plaja vor trebui sa indrepte boxele spre mare, iar terasele inspre interiorul incintei, nu spre promenada. Politia Locala va avea un sonometru pentru a verifica eventualele reclamatii”, a precizat el.

O alta prevedere importanta este legata de comertul ambulant, „pentru ca, daca anul trecut erau multe puncte, anul acesta, pentru cateva activitati, de exemplu ochelari de soare, dispar”, iar tarabele de legume-fructe au fost limitate la trei, amplasate echilibrat de-a lungul statiunii. De asemenea, se reduce numarul punctelor de inchiriere biciclete, iar bicicletele care se vor inchiria vor fi doar de o persoana. „Nu avem spatiu suficient si preferam sa facem lucrurile in echilibru - biciclistii sa poata merge cu bicicleta, pietonii sa se poata plimba pe promenada. Minicarele sunt acceptate, dar li se va schimba traseul si vor fi acceptate numai cele electrice. Trasurile vor fi in numar limitat, amplasate intr-un singur loc, la punctul de plecare telegondola. Si vor fi monitorizate sa pastreze conditiile de igiena”, a mai spus primarul interimar.

El a mai mentionat ca vor disparea poneii de pe plaje si va fi interzis comertul ambulant pe plaja. De asemenea, mai dispare autorizarea punctelor cu alta destinatie de pe terase, pentru ca „anul trecut erau terase care se transformasera in bazar”, iar pe aleea care traverseaza Satul de Vacanta nu va mai fi autorizata niciun fel de activitate.

Parcare supraetajata, cu 400 de locuri, la Mamaia

Prima parcare supraetajata din statiunea Mamaia, o cladire cu noua niveluri ce va putea gazdui pana la aproape 400 de autoturisme, realizata cu fonduri europene, a fost inaugurata, vineri, accesul autovehiculelor urmand sa fie gratuit cel putin un an.

Citeste si:

Amplasata in centrul statiunii Mamaia, in zona Cazino-Albatros din statiunea Mamaia, cladirea, constituita din parter, sapte etaje si terasa, este dotata cu doua lifturi si trei scari si are o capacitate de 394 de locuri de parcare. Parcarea este prevazuta cu sistem de monitorizare a locurilor libere, prin senzori dispusi in dreptul intrarii si iesirii, cu afisaj pe o tableta electronica. Circulatia autoturismelor pe verticala se face prin intermediul unei rampe drepte cu sens dublu, iar circulatia pietonala pe verticala se va face pe trei scari amplasate fiecare pe colturile cladirii si cu doua lifturi. Accesul autovehiculelor va fi gratuit in perioada de inceput, a anuntat primarul interimar al orasului Constanta, Decebal Fagadau.

„Va fi gratuit anul asta. La anul vom vedea. Invatam si noi din exploatarea ei, astfel incat sa descurajam abandonul masinii intr-o parcare publica, sa descurajam transformarea parcarii intr-un bazar de masini pentru cei care vand masini. (...)Ne obliga doar la mentinerea unui analize cost-beneficiu cu cea depusa la dosar. Nu putem realiza profit cinci ani, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa compensam cumva cheltuielile generate. Anul acesta va fi gratuit pentru a invata cum sa facem un regulament de parcare. Anul viitor probabil consiliul local va decide care sunt conditiile de parcare. Probabil ca vor limita la perioada unui sejur parcarea gratuita, daca un sejur este de sapte zile, sapte zile”, a spus Decebal Fagadau.

Valoarea investitiei se ridica la aproximativ la trei milioane de euro, bani obtinuti de la Uniunea Europeana, plus un adaos de 160.000 de lei, din bugetul local, pentru ca parcarea ar fi trebuit finalizata, conform contractului, pana la sfarsitul anului trecut, dar, din motive tehnice, au intervenit o serie de decalaje. „Este o parcare care a costat 14,3 milioane de lei, 14 milioane de lei sunt fonduri atrase, iar 300.000 de lei este contributia municipalitatii. Sunt 394 de locuri de parcare, cred ca este o investitie binevenita”, a mentionat primarul interimar.

Acesta a mai spus ca spera ca aceasta parcare sa contribuie la fluidizarea traficului in statiune. „Important este ca in zona de mijloc a statiunii Mamaia, o zona atractiva s-a creat o parcare cu 394 de locuri in incinta plus 28 de locuri la sol. De maine lasati masinile aici”, a mai precizat Decebal Fagadau.

Sursa foto: Aleksandar Todorovic / Shutterstock