Grupul interministerial de lucru pentru coordonarea elaborarii, perfectionarii si implementarii legislatiei in domeniul restituirii proprietatii imobiliare preluate abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a amendat trei legi ale proprietatii si a elaborat un proiect de lege care acorda reparatii financiare fostilor proprietari. Presedintele grupului, ministru delegat pentru relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, a declarat, ieri, ca intentia Guvernului a fost aceea de a clarifica regimul proprietatilor imobiliare din Romania.

Modificarile aduse legilor in vigoare au respectat urmatoarele principii:

* restituirea in natura a tuturor imobilelor exceptate prin Legea 10/2001, asigurand pastrarea destinatiei scolilor si spitalelor;

* acordarea de despagubiri juste si echitabile acolo unde restituirea in natura nu mai este posibila;

* neinstituirea unui plafon pentru despagubirile banesti;

* despagubirile se transmit prin succesiune sau pot fi cesionate, potrivit prevederilor legii civile romane.
Grupul interministerial, din care face parte si Autoritatea pentru urmarirea aplicarii unitare a Legii 10/2001, s-a intalnit cu reprezentantii asociatiilor proprietarilor, chiriasilor si ai caselor de avocatura din Romania pentru a include in proiectele de lege si propuneri venite din partea societatii civile.

Fondul "Proprietatea" degreveaza bugetul statului de 5-8 miliarde lei

Sursa de finantare a despagubirilor nu va fi bugetul statului, ci creantele internationale si alte venituri suplimentare ale Romaniei, incluse intr-un fond de investitii denumit "Proprietatea", ce se va infiinta in termen de 30 de zile de la promulgarea legii. Acest fond va fi administrat de un mare jucator al pietei mobiliare internationale si va opera cu hartii de valoare denumite "Titlu de plata a despagubirii" si "Titlu de participare la fond", valori care vor putea fi tranzactionate la bursa.

Reprezentantii grupului interministerial cred ca numarul imobilelor vizate de acest pachet legislativ se ridica la 3.500 cladiri si terenuri, iar prin crearea Fondului "Proprietatea" statul va fi degrevat de plata a 5-8 miliarde euro, bani care se cuveneau proprietarilor, ca despagubire.

Guvernul isi va asuma raspunderea in fata Parlamentului

Proiectele de legi se gasesc pe site-ul Guvernului, www.gov.ro, iar cei interesati pot cunoaste, analiza si spune parerea fata de continutul lor. Seful grupului, ministru delegat Bogdan Olteanu, a spus ca: "De saptamana viitoare, legile proprietatii vor fi supuse dezbaterii membrilor coalitiei aflate la guvernare, iar pana la mijlocul lunii mai vom avea o forma care sa inglobeze observatiile celor interesati." Membrul Guvernului a afirmat ca la sfarsitul lunii viitoare Executivul isi va asuma raspunderea in fata Parlamentului pentru tot pachetul legislativ, care va mai contine si proiectele grupului condus de ministrul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, Gheorghe Flutur, cu privire la terenurile agricole si forestiere.

Cele mai importante modificari aduse de noile legi

* bunurile imobiliare vor intra imediat
in posesia persoanei fizice sau juridice care detine o hotarare legala de atestare a proprietatii;

* in cazul in care imobilul solicitat este ocupat de o institutie publica, proprietarul de drept va primi o chirie justa si la nivelul pietei, pana la data eliberarii bunului atribuit;

* termenul prin care statul se obliga sa elibereze imobilul retrocedat este de 1 an in cazul ambasadelor si sediilor de partid, de 3 ani in cazul sediilor de politie, judecatoriilor, parchetelor si al altor institutii de interes public major si de 5 ani daca in imobilul revendicat isi desfasoara activitatea o institutie spitaliceasca sau de invatamant;

* noul proprietar poate lasa imobilul la dispozitia statului, in schimbul unei chirii;

* daca imobilul solicitat a fost demolat de stat sau nu poate fi restituit in natura, proprietarului de drept i se va da o despagubire conforma evaluarii facute de o firma privata de specialitate, aleasa prin tragere la sorti, pentru a se elimina suspiciunea de coruptie;



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri