Desi tarile din Europa de Est accelereaza la viteza mare, intre acestea si cele din Europa Centrala apare o diferenta semnificativa: experienta acestor piete emergente in industria IT, care nu a ajuns inca la maturitate. Totusi, tot mai multe companii sunt interesate de aceste tari, iar angajatii si candidatii sunt dornici sa invete, sustine managerul de HR pe Europa Centrala si de Est la SAP, companie germana de software.

"O diferenta mare intre tarile ca Romania, Bulgaria si altele din Estul Europei este nivelul de experienta. Cum tarile din estul Europei sunt emergente, nu este corect sa comparam nivelul de experienta pentru ca nu au o maturitate a pietei. Totusi, ceea ce ne place la aceste tari, in ciuda experientei, sunt optimismul si faptul ca vor sa invete. Cred ca angajatorii trebuie sa valorizeze potentialul angajatilor. Ceea ce vad in Europa de Est este ca angajatorii cauta experienta, insa nu ofera experienta oamenilor", subliniaza Kara Walsh, director de HR pe Europa Centrala si de Est la SAP, intr-un interviu acordat wall-street.ro, la evenimentul Art of HR, organizat pentru tarile din Europa Centrala si de Est.

Ea spune ca, totusi, ca tot mai multe companii vin in Romania, iar competitia a inceput sa fie tot mai mare pe aceasta piata emergenta. "Astfel, trebuie sa fii sigur ca angajator ca salariile pe care le oferi sunt competitive si in acelasi timp ca esti printre primii angajatorii care atrage talente", a completat Kara Walsh, de la SAP.

Specialitul in HR al SAP subliniaza ca o trasatura definitorie pentru industria IT este numarul mare de joburi disponibile. Acest lucru genereaza o competitie mare intre angajatorii, care se concentreaza tot mai mult pe cresterea retentiei angajatilor in companie.

"Ceea ce vedem in intreaga Europa, chiar si in tarile din estul continentului, este ca in IT sunt cele mai multe pozitii deschise, sunt o multime de posturi vacante. Angajatorii se concentreaza pe dezvoltarea angajatilor si incearca sa atraga oameni talentati in organizatiile lor pentru ca este o competitie foarte mare in sectorul IT. Astfel, am facut un studiu impreuna cu Universitatea Oxford despre ce vor angajati, despre cum vor fi viitorii angajati in 2020. Oamenii vor de la angajatori compensatii si beneficii mari. Angajatorii, in schimb, vor angajament din partea angajatilor pentru ca a putea investi in dezvoltarea lor continua", explica reprezentantul SAP.

Generatia Millennials vrea o conducere deschisa

Un mare subiect de discutie printre specialistii in HR este patrunderea generatiei Millennials (n.r. persoanele nascute intre 1980 si 2000) in companii. In opinia Karei Walsh, Millennials ajuta angajatorii sa schimbe modul de lucru, dau importanta culturii organizationale si sunt interesati de un stil de conducere mult mai deschis.

"In sectorul IT, chiar si in tari ca Romania, ceea ce va atrage oamenii intr-o companie este cultura organizationala: cum este compania ta, cum esti ca manager, cum este stilul tau de conducere. Compensatiile sunt importante, insa nu reprezinta motivul principal pentru Millennials. Cred ca presiunea este mai mult pentru companii pentru a fi mult mai progresive din cauza competitiei mari, a oportunitatilor de joburi pe piata", mai spune Kara Walsh.

Specialistul in HR de la SAP subliniaza ca are loc o globalizare la nivelul companiilor, simtita de altfel si in cultura organizationala. « Companiile ofera o cultura globalizata, ii face pe angajatii sa fie mult mai conectati la lume si le ofera oportunitatea de a lucra la proiecte internationale oriunde s-ar afla. Noi spunem «Gandeste global, dar actioneaza local», ceea ce inseamna ca avem o cultura globala, ca avem diversitate prin faptul ca permite transferul angajatilor in companie de la o tara la alta", explica Kara Walsh.

Oamenii care lucreaza in IT nu parasesc Romania.

Potrivit ei, tehnologia este mediul de comunicare de care Millennials sunt din ce in ce mai interesati. Cand vin la un interviu, candidatii sunt curiosi de posibilitati de invatare, de atmosfera, de cultura in companie, de tipul de leadership si de posibilitatea de a calatori. "Nu pun atat de mult accent pe compensatii, ci pe ce vor face in viitor. Totusi, in Romania salariile merg in sus, oamenii care lucreaza in IT nu parasesc Romania si nu neaparat datorita salariilor, ci datorita costurilor vietii care sunt mici comparativ cu Germania, de exemplu", spune Kara Walsh.

In 2015, compania SAP va cauta oameni cu experienta in cloud computing, o arie in dezvoltare. Salariile din software in Germania, de exemplu, sunt in jur de 65.000-70.000 de euro pe an pentru un candidat cu 3-5 ani experienta, potrivit unui anunt pe TJobs.ro.

SAP AG a fost infiintata in 1972, in Germania. In prezent are 66.000 de angajati la nivel mondial si o cifra de afaceri de 16,9 miliarde de euro in 2013. In Romania, SAP detine trei centre care ofera servicii de consultanta IT, in Bucuresti, Cluj-Napoca si Timisoara.

Kara Walsh este vicepresedinte senior si coordonatorul departamentului de HR pentru Europa Centrala si de Est la compania SAP, unde lucreaza din 2006 si este reponsabila pentru 16.000 de angajati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri