Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a avut o întrevedere cu Asistentul Secretarului General ONU pentru Europa, Asia Centrală şi Americi, Miroslav Jenca, context în care a subliniat că România va asigura, în continuare, culoare sigure de export pentru cerealele ucrainene, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat MAE, ea a reafirmat sprijinul României pentru formula de pace propusă de către preşedintele Ucrainei, ca "unic cadru care poate conduce la o pace justă şi durabilă".

De asemenea, ministrul român a reafirmat sprijinul pentru activităţile Departamentului pentru Afaceri Politice din cadrul Secretariatului ONU, precum şi angajamentul constant al României în sprijinul ONU, al ordinii internaţionale bazate pe reguli şi al multilateralismului eficient.

În perspectiva marcării a doi ani de la lansarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, oficialul român a evidenţiat "imperativul sprijinului internaţional constant pentru Ucraina".

Aceasta a accentuat, de asemenea, nevoia unui sprijin solid şi continuu pentru Republica Moldova în vederea gestionării provocărilor hibride, în condiţiile în care Rusia recurge la acţiuni de destabilizare şi compromitere a parcursului european al acestei ţări.

Programul Asistentului Secretarului General ONU Miroslav Jenca a mai cuprins consultări în cadrul Ministerului Afacerilor Externe cu secretarul de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice, Traian Hristea şi cu secretarul de stat pentru afaceri strategice, Iulian Fota.

În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte de interes regional şi global, printre care războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, situaţia de securitate din zona Mării Negre, evoluţiile din zona Balcanilor de Vest, Europa de Est şi Republica Moldova.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri