Aston Martin a intrat pe segmentul SUV-urilor de lux cu modelul DBX, care se așteaptă să devină cel mai întâlnit Aston de pe șosele. Înainte de pandemie, britanicii preconizau vânzări de aproximativ 5.000 de unități pe an.

DBX este primul SUV din istoria mărcii britanice, înființată în 1913, și arată deosebit. Modelul de lux îmbină elemente de design caracteristice coupe-urilor cu dimensiunile impunătoare ale SUV-urilor de mari dimensiuni.

SUV-ul de peste 5 metri lungime oferă performanțe dinamice specifice mașinilor sport. Dar nu performanțele îi atrag pe clienții Aston Martin în mod deosebit, ci interiorul realizat manual care poate fi personalizat așa cum își doresc, de la nuanța pentru caroserie până la cusăturile scaunelor sau inscripționări cu propriul nume.

La interior, finisajele și calitatea materialelor te fac să te simți special că ai pășit în habitaclu. Totul se face într-o manieră cât se poate de comodă. Deși ai deschis ușa unui SUV cu o gardă la sol de 190 mm, accesul este facil prin lipsa pragului. DBX are podeaua plată. Este o decizie foarte bună care mă aștept să fie împrumutată și de alte branduri auto foarte rapid. Pentru că modelul se adresează în aceeași măsură și doamnelor, cred că de aceea britanicii au renunțat la praguri.

Odată ce ai deschis ușa, DBX "te notifică" că ai parte de un tratament special. O plăcuță inscripționată, amplasată în zona în care alte mașini au pragul, îți spune că interiorul a fost realizat manual în Țara Galilor. Aici Aston Martin are o nouă unitate de producție (St. Athan) gata pentru a produce mașinile viitorului (autoturisme electrice sub brandul Lagonda).

De aici privirea este atrasă de broderia de pe laterala scaunului îmbrăcat în piele și de covorașul textil pufos. Nu poți să nu observi nici fața de ușa îmbrăcată complet în piele și în lemn natural.

La volan, comenzile și butoanele numeroase îți transmit că ești într-o mașină care este gata de "decolare" trebuie doar să apeși pe START. Butonul este amplasat central pe bord alături de alte 4 butoane (P, R, N, D) care înlocuiesc clasicul schimbător de viteze.

Cu o apăsare pe START pornești motorul V8 de proveninență Mercedes-AMG cu 550 de cai-putere și 700 Newtoni-metru de cuplu. Sunetul de putere te înconjoară. Vine de sub capotă și se mută într-o fracțiune de secundă în spate, în cele două evacuări. Este un sunet plăcut care vibrează. Pentru pasionați, sunetul poate crește în intensitate dacă din modul GT (Gran Turismo) trec în modul Sport. Și dacă vor mai mult comută pe Sport+. Astfel, sunetul se va amplifica și mai mult. Pentru cei care vor setări personalizate există modul Individual.

Ca să ajungi să conduci un DBX în modul Sport+ iți trebuie ceva curaj și asfalt uscat. ESP-ul va fi dezactivat. Așa că, dacă pierzi controlul, electronica mașinii nu te va ajuta. Pe Sport+, puterea livrată de motorul AMG ia prin "surprindere" anvelopele care nu au timp să prindă aderență iar mașina intră într-un fel de drift.

Deși pare masiv și greu, având peste 5 metri lungime, Aston Martin DBX este destul de ușor. Are puțin peste 2.200 de kg. Folosind aluminiu legat, o metodă de construcție pe care Aston Martin a perfecționat-o prin dezvoltarea mașinilor sale sportive, structura caroseriei este foarte ușoară și rigidă. Până și logo-urile sunt extrem de ușoare, sunt din fibră de carbon.

Pentru a avea control pe o astfel de mașină rapidă, pentru că Aston Martin DBX accelerează până la 100 km/h în 4,5 secunde și atinge viteza maximă de 290 km/h, britanicii au montat o servodirecție "greoaie". Genul ăsta de volan întărit îmi place foarte mult, dar din păcate nu l-am întâlnit la prea multe mașini.

La volanul unui Aston Martin DBX te simți în siguranță, stai foarte sus și ai o vizibilitate excelentă. La intrarea pe autostradă, sprintul pe banda specială duce rapid SUV-ul la viteza de 130 km/h și te face să uiți că ești într-o mașină mare de familie. Orice apăsare a pedalei de accelerație te lipește de scaun instant indiferent de viteza cu care rulezi. Este impresionant controlul pe care îl oferă, forța motorului de 550 CP și rapiditatea cu care transmisia automată 9G-Tronic își face treaba.

Acest motor V8 bi-turbo de 4 litri echipează și modelele Aston Martin DB11 și Vantage. Propulsorul are funcția de dezactivare a cilindrilor pentru a îmbunătăți economia de combustibil. Cu toate acestea, SUV-ul tot consumă 13 litri la sută, la o viteză de 100 de km/h.

Fiind un SUV nu puteau lipsi modurile Terrain și Terrain+, care ridică garda la sol la 235 mm pentru a merge pe drumuri neasfaltate.

DBX se conduce senzațional, ca o mașină sport, însă impresionează pasagerii prin interiorul luxos realizat manual, cu elemente îmbrăcate în piele oriunde privești. În acest SUV, fețele boxelor și parasolarele sunt îmbrăcate în piele. Inginerii britanici au decis că interiorul SUV-ului Aston Martin DBX să iasă în evidență prin elemente din lemn, metal rafinat și piele, și chiar au reușit. Asemenea materiale aduc și un miros special la interior. O combinație de lemn și piele.

Citeste si:

    Citiți și În vizită la fabricile Aston Martin din Anglia unde sunt produse noile modele și restaurate cele vechi.

    Pasagerii din spate sunt la fel de răsfățați precum cei din față. Au suficient loc pentru cap și pentru picioare chiar dacă au 1,90 metri.

    Pentru o atmosferă mai relaxantă, DBX are în standard un acoperiș panoramic din sticlă pe toată suprafața plafonului și material rulant din Alcantara pentru închidere. Sistemul de iluminare ambientală poate fi configurată în una dintre cele 64 de culori.

    După cum știți, Aston Martin le oferă clienților și posibilitatea de configurare a nuanței de vopsea pentru exterior și a nuanțelor de piele pentru interior. Acest exemplar este Satin Solar Bronze, cu interior Obsidian Black Leather/Ice Mocha.

    Ușile fără ramă, cu geamuri și garnituri ascunse, completează aspectul de SUV scump. Acestea au un sistem care le permite să stea deschise în ce poziție sunt lăsate.

    Citeste si:

      Pe lângă elementele de siguranță pasivă, DBX are și o serie de caracteristici suplimentare de siguranță activă, toate fiind standard, precum: controlul adaptiv al croazierelor, asistență pentru păstrarea benzii de rulare, asistență pentru unghiul mort, frânarea automată de urgență, sistemul de detectare a pietonilor, recunoașterea semnelor de circulație, etc. Sistemul de închidere al ușilor soft close nu poate fi montat pe această mașină de familie pentru a proteja copii care ar putea să își prindă mâna.

      Aston Martin DBX are doar roți de 22 inch cu anvelope de vară, iarnă sau all season Pirelli Scorpion Zero (285/40 R 22).

      Prețul unui SUV Aston Martin DBX pornește de la 183.500 euro cu TVA. Modelul testat are dotări care îi urcă prețul la 240.700 euro cu TVA.

      Specificații Aston Martin DBX:

      • Motor: 3982 cc twin-turbo V8 550 CP / 700 Nm
      • Accelerație: 0-100 km/h 4,5 secunde,
      • Viteza maximă: 291 km/h,
      • Lungime: 5.039 mm,
      • Lățime: 1.990 mm,
      • Înălțime: 1.680 mm,
      • Ampatament: 2.690 mm,
      • Volum rezervor: 85 litri,
      • Volum portbagaj: 632 litri
      • Masă proprie 2245 kg
      • Gardă la sol 190 mm / 235 mm (Terrain+)

      Sursa foto: Wall-Street.ro

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Cristian Gubandru
      Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Auto »



      Setari Cookie-uri