Școlile de conducere defensivă din România solicită ca autoritățile să construiască o strategie similară planului Vision Zero implementat de Suedia, țara noastră fiind pe primul loc în Europa în privința numărului de morți cauzat de accidente rutiere.

Printre măsurile propuse se numără educația rutieră pentru copiii între șase și 10 ani, cursuri de conducere defensivă pentru șoferi, utilizarea unor sisteme mai bune de supraveghere și de aplicare a legii și modernizarea infrastructurii.

“Avem nevoie urgentă de un plan pentru a reduce numărul de accidente și de victime din România. În 2020 am fost pe primul loc în Europa, cu 85 de decese raportat la un milion de locuitori, dublu față de media europeană de 42/mil. locuitori. Ne-am gândit pentru România la o strategie similară celei din Suedia, care în 1997 a adoptat Vision Zero, un plan prin care și-a propus să scadă la zero numărul de decese până în 2020. Și ei mai au de lucru, dar diminuarea este de 165%. Planul a avut trei piloni: educația, infrastructura și legislația. Noi am gândit deja o strategie similară, am fost în Suedia pentru a vedea ce fac specialiștii de acolo, am realizat chiar și un documentar, iar acum ne dorim să începem cât de curând lucrul alături de autoritățile din România. Această inițiativă are un impact major asupra tuturor: populație, mediul de business și statul român”, a declarat Titi Aur, fondatorul școlii de conducere defensivă Academia Titi Aur și inițiatorul planului.

Retail jobs

Cele mai sigure șosele din Europa sunt cele din Norvegia (17 decese/1 milion de locuitori), Suedia (20 de decese/1 milion) și Islanda (22 de decese/1 milion), conform datelor Comisiei Europene pentru 2020 - cele mai recente date disponibile. Cele mai nesigure sunt cele din România (85 de decese/1 milion), Letonia (73 de decese/1 milion) și Bulgaria (67 de decese/1 milion).

Soluțiile propuse de școlile de conducere defensivă din România sunt:

1. Educația permanentă a conducătorilor de autovehicule. Președintele Klaus Iohannis a promulgat de curând legea nr 20/2022 privind completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 prin care șoferii pot participa la cursuri de conducere defensivă.
2. Educație rutieră pentru copiii care parcurg ciclul primar de învățământ. Vârsta de 6 - 10 ani este perioada cea mai bună pentru a forma deprinderile necesare pentru o deplasare corectă ca pieton. Este relevant exemplul Franței care a introdus „permisul de pieton” pentru copii.
3. Respectarea legilor în vigoare privind utilizarea dispozitivelor de fixare a copiilor în scaun.
4. Folosirea extinsă a cazierului rutier al conducătorului auto implementat în România în 2009 şi furnizat la cerere de către Poliția Rutieră. Acesta ar trebui folosit în relația conducatorului auto cu angajatorii săi și cu societățile de asigurări.
5. Îmbunătăţirea capacităţii de supraveghere şi impunere a legii prin împlicarea mai activă a polițiştilor rutieri alături de utilizarea frecventă a sistemelor automate de constatare a abaterilor. Lipsa de specialiști din cadrul Poliției poate fi acoperită cu sisteme automate de constatare a abaterilor pe drumurile publice, similar uzanțelor din multe state UE.
6. Întreţinerea infrastructurii rutiere şi asigurarea condiţiilor de siguranţă a acesteia. Din experienţa noastră, am observat că existenţa şi menţinerea consecventă, completă a sistemelor de semnalizare rutieră, în conformitate cu standardele şi normele în vigoare (a marcajelor, indicatoarelor şi a amenajărilor de infrastructură rutieră, amplasate pe drumurile publice), duce la creșterea siguranței pe drumurile publice.
7. Dezvoltarea continuă a infrastructurii rutiere prin construirea de autostrăzi, drumuri moderne, întreținerea şi îmbunătățirea corespunzătoare a celor existente.

Citeste si:
Mașinile electrice, cerute la școlile de șoferi în 2021
Mașinile electrice, cerute la...

“Dacă nu aplicăm acest plan, în fiecare an avem costuri sociale de aproximativ 3,32 miliarde de euro și de 1,5 miliarde de euro ca daune materiale plătite de asiguratori. Nu avem încă o evaluare despre cât ar costa planul pe care îl propunem, dar știm că rezultatele vor fi direct proporționale cu investiția făcută și direcțiile pe care se vor face aceste investiții. De exemplu, investiția unei companii în procesul de formare permanentă a șoferilor aduce o rentabilitate de minimum cinci ori suma investită prin reducerea costurilor rezultate ca urmare a unui accident rutier, dar și a costurilor de exploatare. Un șofer va conduce mai sigur, mai economic, dar și mai ecologic”, a explicat Titi Aur.

Fondatorul Academiei Titi Aur a adăugat că școlile de soferi ar trebui să-și actualizeze programa de învățământ și să diversifice informațiile pe care le transmit către cursanți.

Citeste si:
Nimic nu pare să oprească apetitul șoferilor pentru mașinile electrice
Nimic nu pare să oprească...

“Școlile de șoferi ar trebui să introducă minimum două capitole în programă: cunoștinte tehnice minimale în domeniul sistemelor active și pasive de siguranță și reguli generale de conducere în siguranță, de exemplu, poziția corectă la volan. Pe de altă parte, școlile de conducere defensivă trebuie să-l facă pe șofer să înțeleagă traficul și pericolele existente, să le anticipeze și să adopte un stil de conducere care îl feresc de accidente. De exemplu, la un astfel de curs, șoferul poate afla că un telefon cântărește până la 5 kg în cazul unui impact frontal de 50Km/h cu obstacol fix, iar o doză de suc de 0,33 L are o greutate de până la 17,5 kg într-o coliziune similară. Obiectele depozitate greșit în mașină pot fi adevărate pericole, pot produce vătămări grave chiar decese. Îl învață pe conducătorul auto cum să gestioneze situații și reacții ale autovehiculului, drum alunecos, obstacole, întuneric sau ceață, frânare pe diverse suprafețe, derapaj”, spune fondatorul Academiei Titi Aur.

Citeste si:
Piaţa auto din România a avut cea mai mare creştere din Europa şi...
Piaţa auto din România a avut...

Sursa foto: Romski/shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri