O delegație comună formată din reprezentanți ai municipalității, ca autoritate contractantă, și reprezentanți ai Societății de Transport București STB SA, ca beneficiari, au fost astăzi într-o vizită de lucru la fabrica Astra Vagoane Călători Arad, pentru a verifica stadiul de execuție a tramvaielor conform contractului semnat în mai anul trecut. Deși prototipul era programat să sosească în București în luna august, conform estimărilor producătorului, acesta poate fi livrat la începutul lunii iunie.

Reamintim faptul că, în vederea modernizării serviciului de transport public local de călători prin achiziționarea unor mijloace de transport ecologice, care să contribuie la creşterea calităţii vieţii la nivelul municipiului Bucureşti, în anul 2021 s-a semnat contractul de furnizare pentru 100 de tramvaie cu podea total coborâtă.

Astfel, se răspunde obiectivelor de promovare a strategiilor de reducere a emisiilor poluante în zonele urbane aglomerate şi asigurarea unui transport ecologic, la fel ca în Uniunea Europeană.

Cele 100 de tramvaie noi, din gama de 36 metri, au o capacitate totală de 322 de locuri, dintre care 56 pe scaune, precum și un loc special amenajat în salon pentru fotoliile rulante și landourile pentru copii.

Ușile, zonele de acces și trecerile asigură accesul călătorilor cu nevoi speciale (dizabilități locomotorii și/sau mobilitate redusă) pe platforma special destinată, dar și a celorlalți călători pe toată lungimea vagonului. Tramvaiul este prevăzut cu buton de semnalizare a intenției de acționare a rampei atât la interiorul, cât și la exteriorul vagonului, precum și semnalizare la bord pentru conducătorul de vehicul. Trapa (rampa) este rabatabilă sau culisantă cu acționare manuală cu sistem de protecție împotriva plecării tramvaiului cu trapa deschisă. Trebuie remarcat faptul că Societatea de Transport București STB S.A. a făcut eforturi pentru a respecta prevederile legislaţiei în vigoare privind accesul persoanelor cu dizabilităţi în mijloacele de transport, conform prevederilor Legii 448/2006, actualizată.

De asemenea, noile tramvaie Imperio sunt dotate cu cinci uşi duble, cu sistem antistrivire, ceea ce asigură transferul ușor al călătorilor la urcare și coborâre, fără obstacole sau zone înguste în dreptul ușilor de acces.

Din punct de vedere al confortului, tramvaiele au următoarele dotări:

  • echipament de climatizare destinat asigurării aerului condiţionat/încălzirii atât în salonul de călători, cât și la postul de conducere,
  • salonul iluminat în tehnologie LED,
  • sistem de informare vizuală și auditivă în tehnologie LED/LCD,
  • afișaje de traseu exterioare și indicatoare pentru avizare stații cu LED-uri,
  • monitoare extrawide pentru afișarea traseului și a stațiilor,
  • WIFI gratuit pentru călători.

În plus, tramvaiele beneficiază de sistem ticketing și sistem POS de achiziționare a cardului direct în tramvai.

Noile vehicule au un nivel de zgomot redus, sistem de recuperare a energiei la frânare, sistem de supraveghere video 24/24 și sistem de numărare a călătorilor.

Cu bicicleta în tramvai

Ca noutate, în aceste tramvaie călătorii au posibilitatea transportării bicicletelor printr-un sistem de prindere și fixare rabatabil, care să nu ocupe spațiul destinat celorlalți utilizatori atunci când nu este folosit.

Vagoanele cu durata de exploatare depășită, precum cele din gama Tatra, vor fi retrase din circulație etapizat, odată cu sosirea eșalonată a noilor tramvaie Imperio de 36 de metri, începând cu luna august 2022, și introducerea acestora în exploatare pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41, 55.

Prin utilizarea de vehicule de transport public nepoluante sau cu poluare redusă, crește atractivitatea transportului public de călători în Capitală, cu efecte vizibile în reducerea aglomeraţiei din trafic, precum şi alte efecte benefice la nivelul calității vieții.

În funcţie de evoluţia sistemului de transport din România şi Uniunea Europeană, pe baza noilor directive europene privind reducerea emisiilor de CO2 şi alţi agenţi poluanţi, în funcţie şi de resursele financiare alocate prin Planul Naţional de Rezilienţă şi Recuperare, cu sprijinul autorităților publice locale, dar și al altor instituții cu putere de decizie, Societatea de Transport București STB S.A. va continua strategia de modernizare a parcului de vehicule.

Sursa foto: STB/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri