Dacia este, în continuare, unul dintre simbolurile industriei autohtone. Fabrica de la Pitești a început producția primei mașini românești de serie în anul 1968, aceasta fiind rezultatul unui parteneriat dintre statul român și Renault. Cu toate acestea, „mașina națională” putea să aibă o cu totul altă origine, căci comuniștii au luat în calcul și alți producători vest-europeni.

Cărțile de istorie au consemnat că, în data de 20 august 1968, a ieșit de pe poarta fabricii din Mioveni (pe atunci Colibași) prima mașină de serie produsă la noi în țară, Dacia 1100. Nu a fost și prima mașină produsă vreodată în România, dar, ca să nu divagăm, rămânem pe fir cu istoria Dacia. În acea zi de vară, Nicolae Ceaușescu a asistat la festivitățile din apropiere de Pitești și a primit în dar, ca semn al recunoștinței celor din uzină, prima Dacie 1100 produsă vreodată. Era vorba de primul model de producție, căci primele exemplare au fost, în fapt, niște prototipuri folosite pentru diverse teste de durabilitate.

Atât Dacia 1100 primită de Ceaușescu, cât și restul de 37.499 unități, erau Renault-uri 8 cu alte sigle pe caroserie. În urma înțelegerii dintre statul român și compania franceză, partea română primea, din Franța, toate piesele pentru asamblarea Renault-ului 8 sub brand-ul Dacia. Aceasta a fost soluția găsită la acea vreme în așteptarea lansării noii berline Renault. Modelul Renault 12 a fost prezentat în 1969 - la Paris și la București, concomitent. R12-le a fost, mai întâi, produs în România tot cu piese din Franța, sub numele Dacia 1300. Ulterior, începând cu 1974, producția de piese a fost realizată „in-house”, iar 1300 a suferit multiple modificări până în anii '00 când a fost, în fine, pensionat.

Începuturile Dacia s-au clădit alături de Renault, dar istoria putea să fie foarte diferită

Ca orice stat comunist, și România a trecut printr-un proces de industrializare accelerat de dorințele tot mai nerealiste ale partidului de la putere. Printre necesitățile de bază pe care le descoperise Ceaușescu, în urma întrevederilor sale multiple cu alți șefi de stat din grupajul sovietic, Ceaușescu a observat că mai toate statele din zona estică a Europei, dar și din alte regiuni unde ajunsese comunismul, aveau deja linii proprii de producție auto. România, însă, nu avea o uzină auto la începutul aniilor '60, toate mașinile de pe șoselele patriei fiind de producție străină.

Fiat 1100

Astfel, în urma unui studiu, oficialitățile au realizat că ar dura aproape un deceniu să proiecteze și să construiască o mașină de la zero. Cum timpul nu avea răbdare cu Partidul Comunist, s-a luat imediat decizia de a se cumpăra o licență de producție de la un constructor străin care avea, deja, experiență în domeniu. Caietul de sarcini pus la punct ca urmare a acestui studiu nu avea prea multe cerințe. Mașina ce urma să fie produsă în România trebuia să fie o berlină cu patru uși și cinci locuri care trebuia să fie propulsată de un motor în patru pistoane cu o capacitate cilindrică între 1,1 și 1,3 litri.

După ce s-a dat de veste că țara noastră caută un partener pentru producția de automobile, în 1966, a avut loc „licitația” propriu-zisă prin care s-au consultat ofertele venite de la producătorii europeni. Informațiile cu privire la mărcile prezente sunt contradictorii. Unele surse contestă prezența mărcii Austin (cea care a produs, sub umbrela BMC, modelul Mini) la această licitație, în timp ce altele o dau ca reală. Este, însă, incontestabilă prezența celor de la Renault, Peugeot, Alfa Romeo și Fiat, fiecare trimițând exemplare ale modelelor propuse pentru a putea fi încercate de reprezentanții PCR.

Ce modele au propus producătorii din vest pentru a fi asamblate în România

Alfa Romeo a adus Giulia 1300, mașină lansată în 1964 și echipată cu un motor twin-cam de 1,3 litri. Fiat a propus modelul 1100D, care fusese prezentat, inițial, în 1953. Fiat-ul fusese, deja, licențiat în India și a fost produs și sub brand-ul Zastava (Serbia). 1100 a fost atât de popular încât a fost asamblat și în fabrici din Maroc, Kenya, Taiwan, Iran și Germania. Cu toate acestea, românii n-au avut și opțiunea să aleagă modelul 124, care a fost lansat chiar în 1966. Acea mașină a devenit faimoasă în blocul estic sub sigla Lada-VAZ 2101 „Zhiguli”, dar a fost vândută și în Turcia (Tofaș Murat 124), Spania (Seat 124) și în alte colțuri ale lumii.

Alfa Romeo Giulia

Pe lângă mărcile italiene, francezii de la Peugeot au adus 240 Berline, cu motorul de 1.100 cmc, iar Renault a propus R10. DKW ar fi venit cu F102, un model cu motor în doi timpi, cu trei cilindri, de 1.175 cmc. Ca și în cazul Renault-ului, și DKW-ul avea motorul în spate. Dintre toate aceste opțiuni, conducerea statului român își alesese deja învingătorul, iar decizia fusese luată încă de dinainte de „licitația” din 1966.

Renault, singurul producător de stat dintre cei luați în considerare a devenit partenerul românilor. Acesta a fost și rezultatul relațiilor româno-franceze foarte bune de la acea vreme, dar și a faptului că românii aflaseră că Renault dezvoltă R12-le, o berlină care, din punct de vedere al design-ului, era modernă și spațioasă. Cu toate acestea, mașina nu era gata la momentul în care parteneriatul a fost oficializat și românii se grăbeau să producă ceva.

Peugeot 204

Așa a apărut în peisaj soluția de avarie Renault 8/Dacia 1100, piesele fiind trimise pe calea ferată, din Franța. O situație similară s-a petrecut și în RP Bulgaria. Dacă în cazul Daciilor 1100, care au fost asamblate exclusiv cu piese franțuzești, doar modelele 1300 din primii doi ani de producție sunt 100% franțuzești. Ulterior, românii au început să producă tot mai multe piese, acesta fiind unul dintre dictonurile importante din acea epocă, care se mula pe ideea că, în definitiv, orice stat poate să producă absolut orice, fără să fie dependent de un alt stat și de produsele sale.

Ironia este că, la început, cam toată industria autohtonă clădită în anii comunismului, inclusiv cea auto, a pornit ca un lanț de produse, linii și aparaturi făcute sub licențe străine. Practic, comuniștii au avut nevoie de roți ajutătoare și, în cazul producției de autovehicule, roțile ajutătoare au avut sigla Renault pe ele, dar puteau să fie Peugeot sau mai scumpele (la acea vreme) FIat sau Alfa Romeo. Au existat, evident, și excepții, Aroul fiind de concepție românească, dar puține. Cealaltă mașină făcută în România, Oltcitul, a fost rezultatul unui joint venture româno-francez cu Citroen - practic, un Citroen Visa cu două portiere, vândut pe piețele de export drept Citroen Axel.

Sursa foto: Dacia, Wall-Street.ro, Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Mihai Fira
Mihai Fira este reporter auto Wall-Street.ro din toamna lui 2022. Înainte de a se alătura echipei, Mihai a colaborat cu mai multe publicații din domeniul auto, atât românești cât și străine. El și-a început cariera ca jurnalist în mediul online, ca editor al site-lui Pitstops.ro, cel mai important portal românesc de motorsport din România. Mihai a colaborat și cu BMWBlog.ro, sursa oficială de știri despre producătorul bavarezi, dar și cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri