Dacia a anunțat, prin vocea CEO-ului Denis Le Vot, că va participa în cel mai dificil rally raid din lume, din 2025. Dacia va reprezenta, astfel, Grupul Renault în Raliul Dakar cu un echipaj format din două prototipuri ce vor concura la categoria T1+. Piloții vor fi Sebastien Loeb, care a reușit să termine pe podiumul Raliului Dakar în trecut, și Cristina Gutiérrez, pilot cu șapte participări la activ în competiție.

Dacia își face loc într-una dintre cele mai cunoscute și, totodată, dificile competiții din motorsportul mondial odată cu anunțul că va concura la Dakar începând cu 2025. Această veste confirmă zvonurile care circulă în presă încă din luna februarie, când am scris că Renault și-ar dori să fie reprezentată în celebrul rally raid de brandul Dacia. Acum, am aflat primele informații, cel mai interesant detaliu fiind acela că Dacia va folosi un vehicul alimentat cu combustibil sintetic (e-fuel).

Renault a planificat cu atenție conferința de presă care anunță lansarea proiectului Dacia la Dakar, aceasta venind la doar câteva ore după anunțul că entitatea Horse, la care contribuie Renault și Geely, a devenit operațională. Această companie va avea în grijă toate uzinele care dezvoltă motoare cu ardere internă și transmisii, inclusiv cea de la Mioveni. Tocmai pe cartea combustibililor „curați” joacă și Dacia care vizează, din start, victoria.

Dacia ar putea folosi modelul Bigster ca sursă de inspirație (și motorizare) pentru Dakar

„Raliul Dakar este un laborator în mărime naturală de dezvoltare a noilor tehnologii, iar Dakarul de ieri nu mai are nicio legătură cu Dakarul de astăzi și cel de mâine”, a explicat Denis Le Vot, CEO Dacia, în timpul conferinței de presă de prezentare al proiectului 'Dacia Dakar 2025'. „În prezent, Dakar este un incubator pentru tehnologii care permit dezvoltarea de soluții de mobilitate cu emisii scăzute, iar Dacia este, de asemenea, dedicată acestei tranziții către emisii cât mai puține. Aceasta este misiunea brand-ului, care se mulează pe viziunea Dakar Future”, a adăugat Le Vot.

ADN-ul Dakarului este același cu ADN-ul Dacia.

Denis Le Vot, CEO Dacia

„ADN-ul Dacia este asemeni ADN-ului Raliului Dakar, căci Dacia este o companie a cărei valori sunt aproape de natură, iar mașinile Dacia sunt proiectate să fie robuste și să susțină un stil de viață plin de aventură, în mijlocul naturii”, a subliniat Le Vot, explicând decizia Dacia de a se implica, cu o echipă oficială, la Dakar. Constructorul autohton nu este, așa cum povesteam și în primăvară, străin de competițiile de tip rally raid, mai multe echipe private folosind modelul Duster pentru astfel de concursuri, dar acesta este primul efort de uzină, pentru Dacia, la Dakar.

Dacia vine la Dakar, în 2025, cu Sebastien Loeb și Cristina Gutiérrez

Dacia și-a anunțat cei doi piloți care vor reprezenta constructorul român peste doar doi ani. Loeb și Gutiérrez se cunosc deja și, mai mult decât atât, au experiență la Dakar. Cei doi au făcut echipă în competiția Extreme E dedicată vehiculelor de teren 100% electrice și au devenit campionii sezonului 2022, la bordul unei mașini înscrise de echipa lui Lewis Hamilton, de șapte ori campion mondial în Formula 1.

Sebastien Loeb va fi pilotul care se va ocupa cel mai mult de dezvoltare. Sursă foto: Rally Portugal

Loeb, care a devenit cunoscut grație succesul zdrobitor de care s-a bucurat în Mondialul de Raliuri (WRC), unde a strâns nouă titluri mondiale și 80 de victorii. Născut în 1974, el a ales să se dedice competițiilor de tip rally raid, asemeni Raliului Dakar, din 2016. Concurând pentru echipa oficială Peugeot, Loeb și-a trecut în cont 10 victorii de etapă și a încheiat pe podium în două rânduri (pe poziția secundă la categoria Mașini, în 2017, respectiv pe trei, în 2019).

În 2021, Loeb a trecut în tabăra Bahrain Raid Xtreme, o echipă susținută cu bani din fondul suveran al statului Bahrain. Concurând la bordul unui prototip dezvoltat special, BRX Hunter, Loeb a terminat pe poziția secundă la Dakar în ultimele două ediții, 2022 și 2023, alături de navigatorul Fabian Lurquin. „Pentru mine, a fost important să mă implic într-un program al unui constructor mare, deoarece ținta mea este victoria”, a spus Loeb la conferința de presă. „Dakar este o mare aventură, iar echipa este cea mai importantă în această competiție căci ești acolo, în deșert, 15 zile, iar uneori te poți și pierde printre dune”, a subliniat francezul care a spus că această competiție este foarte diferită de Mondialul de Raliuri.

Cristina Gutierrez este doar a doua femeie din istorie cu victorii de etapă la Dakar. Sursă foto: Red Bull Content Pool

Cristina Gutiérrez are, în spate, anii de școală care-i permit să profeseze ca dentist, dar pilotul spaniol a debutat în competițiile de rally raid în 2010, la vârsta de doar 18 ani. Primul start la Dakar s-a petrecut în 2017, la bordul unui Mitsubishi Pajero înscris la clasa T1.S. Ea a reușit să ajungă la sosire, devenind prima femeie din Spania care a încheiat vreodată Raliul Dakar. În 2018, Gutierrez a prins podiumul clasei T1.S cu o clasare pe 2 la bordul unui Mitsubishi Montero. Au urmat, apoi, două locuri 7 cu un Mitsubishi Eclipse Cross la clasa T1.2.

În 2021, Gutierrez a reușit să câștige pentru prima dată o etapă în Raliul Dakar, cu un buggy înscris la cateogria pentru vehicule ușoare T3.1. Ea a devenit, astfel, doar a doua femeie care a câștigat o etapă în istoria Dakarului, după Jutta Kleinschmidt pe care Cristina o consideră un model. „N-au fost prea multe exemple feminine în raliuri și rally raid atunci când mi-am început cariera, iar Jutta a fost singurul reper. Acum, eu cred că sunt doar a doua femeie care concurează la Dakar pentru o echipă de uzină”, a spus Gutierrez în timpul conferinței de presă, referindu-se la faptul că Kleinschmidt a făcut parte din echipa Volkswagen între 2004-2006. Jutta este și singura femeie care a câștigat raliul, în 2001, cu Mitsubishi.

Gutierrez a rulat cu Mitsubishi în primele sale participări la Dakar

„Acesta este un moment de apogeu în cariera mea, deoarece am pilotat în treceut la categoriile T1 și T3, iar acum pot spune că sunt pregătită să fac pasul la T1+”, a declarat Gutierrez referindu-se la clasa în care va fi înscris noul prototip Dacia. Deși Denis Le Vot nu a vrut să ofere vreun detaliu tehnic al noului model și nici dacă acesta va fi inspirat de vreun produs de serie, putem să aflăm câteva lucruri dacă ne uităm la rivallii Daciei.

Dacia de Dakar va fi construită de britanicii de la Prodrive

Prodrive, compania care a construit mașina ce i-a adus titlul mondial celebrului Colin McRae va construi și Daciile de Dakar care vor intra în teste încă de anul viitor, înaintea debutului competițional din 2025. Acest anunț a fost făcut odată cu prezentarea piloților oficiali. Se menține, astfel, legătura dintre Loeb și partenerul tehnic Prodrive care a construit mașinile Bahrain Raid Xtreme (BRX) cu care francezul a rulat în ultimii ani.

Prodrive a construit și ultima mașină de Extreme E, dar și de Dakar cu care a mers Loeb. Britanicii dezvoltă și combustibili sintetici. Sursă foto: Prodrive

Compania fondată în 1984 de David Richards a fost în mijlocul mai multor proiecte de motorsport de succes în ultimele decenii. Pe lângă construcția modelelor Subaru de WRC, Prodrive a construit și Miniurile de WRC, dar și variantele de competiție ale Ferrariului 550 Maranello și a mai multor Aston Martinuri. Mai recent, Prodrive a construit și prototipul folosit de echipa lui Lewis Hamilton, X44, în Extreme E, cel cu care Loeb și Gutierrez au devenit campioni.

Există, însă, o diferență. Noul model de raliuri cross-country Dacia va fi alimentat cu combustibili sintetici. „Noi căutăm mereu cele mai bune soluții pentru a obține cele mai joase emisii posibile cu motoarele noastre cu ardere internă. Astăzi, avem tehnologia GPL, dar motoarele termice cu combustibili sintetici reprezintă viitorul, iar Aramco va produce acest nou combustibil pentru Dacia”, a punctat Denis Le Vot care a spus că mai multe detalii vor fi făcute publice în cadrul unui eveniment programat pentru prima parte a anului viitor. Tot atunci va fi prezentat și design-ul mașinii, dar și culorile sale. Va fi interesant de văzut dacă Red Bull - care-i susține direct pe ambii piloți principali - va deveni sponsorul principal al echipei Dacia.

Dacia a concurat, mai demult, în Trofeul Andros unde a prezentat (pe atunci) noile Duster și Lodgy. Sursă foto: Dacia

Clasa T1 permite utilizarea de combustibili alternativi. Audi, de pildă, folosește chiar un prototip hibrid, programul din Dakar fiind atât de important pentru constructorul din Ingolstadt încât s-a luat chiar decizia anulării proiectului de la Le Mans. Clasa T1 are mai multe divizii, inclusiv T1+ (sau T1.1) unde va concura și Dacia. Printre rivali se numără, pe lângă Audi, și Toyota care a câștigat de mai multe ori cu modelul GR DKR Hilux. Acesta din urmă seamănă mai mult cu un Hilux de serie, în timp ce Audi-ul este un prototip autentic. Indiferent de calea aleasă de Dacia, regulile cer ca blocul motor să fie de la o mașină de serie, iar prezența ABS-ului sau al controlului tracțiunii este interzisă. Toyota folosește un V6 bi-turbo de 402 cai putere și 660 Nm.

Dacia a mai concurat, în trecut, în competiții pe teren accidentat. Pe de-o parte, departamentul de competiții de la Mioveni a dezvoltat „in-house” mai multe modele destinate Campionatului Național de Raliuri, ultimul proiect fiind celebra Dacia Nova Turbo. Modelul de Grupa H a părăsit peisajul competițiilor autohtone înainte de 2000, dar Dacia a continuat să fie reprezentată în competiții. Modelele Duster și Lodgy au concurat în Trofeul Andros, un campionat cu curse pe zăpadă, iar o altă Dacie a mers în cursa de coastă de la Pikes Peak. Este de menționat că pilotul principal pe care Dacia l-a folosit în Trofeul Andros a fost cvadruplul campion mondial de Formula 1 Alain Prost.

Acesta este primul efort de uzină al Dacia în motorsport în mai bine de un deceniu. Sursă foto: Dacia (Loeb / Le Vot / Gutierrez)

Sursa foto: Rodrigo Garrido / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Mihai Fira
Mihai Fira este reporter auto Wall-Street.ro din toamna lui 2022. Înainte de a se alătura echipei, Mihai a colaborat cu mai multe publicații din domeniul auto, atât românești cât și străine. El și-a început cariera ca jurnalist în mediul online, ca editor al site-lui Pitstops.ro, cel mai important portal românesc de motorsport din România. Mihai a colaborat și cu BMWBlog.ro, sursa oficială de știri despre producătorul bavarezi, dar și cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri