Circulaţia este restricţionată pe mai multe drumuri din ţară, având în vedere efectuarea unor lucrări pe unele dintre cele mai importante artere rutiere naționale,informează Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, în funcţie de condiţiile meteorologice, pe autostrada A4 Ovidiu - Agigea, sensul către Agigea, pe tronsonul kilometric 15+900 metri - 17+100 metri, până la ora 18,00, circulaţia pe banda 1 va fi restricţionată pentru lucrări de frezare.

Traficul se va desfăşura pe banda 2 cu limită de viteză de 60 km/h.

De asemenea, tot joi, pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, de la kilometrul 38 până la kilometrul 40+500, pe sensul către Piteşti, banda 1 va fi restricţionată pentru reparaţii la covorul asfaltic, până la ora 18,00.

Tot pe autostrada A1, însă pe tronsonul Deva - Nădlac, în zona localităţii Pecica, între kilometrii 560 şi 563, se execută lucrări de reparaţii cu mixtură stocabilă. Banda 1 va fi restricţionată pe sensul către Nădlac, până la ora 16,00.

Totodată, pe 13 şi 14 iulie, se vor aplica următoarele restricţii de circulaţie în judeţul Vâlcea:

* DN 7, pe tronsonul kilometric 198+200 de metri - 198+500 metri, în zona localităţii Călimăneşti, se lucrează la reparaţii rosturi de dilatare, între orele 08,00 - 16,00. Circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară pe 1/2 din bandă, dirijată de piloţi de trafic.

* DN 7, pe tronsonul kilometric 211 - 214, în zona localităţilor Corbu - Călineşti, se execută foraje geotehnice, între orele 08,00 - 16,00. Circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară pe 1/2 din bandă, dirijată de piloţi de trafic.

* DN 7A, pe tronsonul kilometric 47 - 50, în afara localităţii Voineasa, se lucrează la tăierea arborilor, între orele 08,00 - 16,00. Circulaţia rutieră se închide/deschide în reprize de maximum 20 de minute.

* DN 7A, pe tronsonul kilometric 31 - 34, în afara localităţii Valea Măceşului, se lucrează la tăierea vegetaţiei, între orele 08,00 - 16,00. Circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară pe 1/2 din bandă, dirijată de piloţi de trafic.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri