Banca Mondială este interesată de a da curs unei solicitări venite din partea Primăriei Capitalei, referitoare la achiziția de 250 de tramvaie noi, conform precizărilor făcute de Nicușor Dan.

„Am primit la sediul Primăriei Capitalei vizita unei delegații a Băncii Mondiale pentru a discuta despre posibilitatea finanțării achiziției a 250 de tramvaie noi, suplimentare față de investițiile făcute până acum pentru modernizarea transportului public în comun. Echipa condusă de Shomik Raj Mehndiratta, manager administrativ în domeniul transportului pentru Europa și Asia Centrală, și-a manifestat interesul pentru a împrumuta primăria, urmând ca, în perioada următoare, să revină cu o solicitare de documente pentru a analiza propunerea noastră”, precizează Nicușor Dan.

Valoarea totală estimată pentru achiziționarea celor 250 de tramvaie este de 836,5 milioane euro, iar pentru obținerea fondurilor necesare, pe lângă împrumutul pe care PMB dorește să îl obțină, Nicușor Dan precizează că va aplica și pentru finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027, în cadrul apelului dedicat mobilității urbane.

„Reamintesc faptul că, în luna iunie a acestui an, am obținut aprobarea Consiliului General al Municipiului București pentru Studiul de oportunitate ce vizează achiziția tramvaielor.
Dintre acestea, 100 vor avea lungimea de 36 m și vor fi unidirecționale, alte 100 din gama de 27 m lungime, dintre care 90 unidirecționale și 10 bidirecționale. Restul de 50 vor avea o lungime de 45 m și vor fi unidirecționale”, adaugă Nicușor Dan.

Toate tramvaiele noi vor avea echipamente moderne, vor beneficia de sistem de climatizare și vor fi accesibilizate pentru persoanele cu dizabilități. În prezent, parcul circulant al STB are 521 de tramvaie, inclusiv vagoanele utilitare. Dintre acestea, aproape 70% au durata de exploatare depășită.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri