Una dintre mașinile care a făcut parte din colecția septuplului campion mondial din Formula 1, Sir Lewis Hamilton, a fost avariată serios într-un accident care s-a petrecut în Țara Galilor. Modelul, un Pagani Zonda făcut pe comandă pentru Hamilton, a fost vândut de acesta în urmă cu doi ani pentru 10 milioane de euro.
Una dintre cele mai rare mașini ce poartă sigla companiei lui Horacio Pagani, anume un Zonda 760 LH, a fost surprinsă într-o stare nu tocmai fericită în urma unui acroșaj care a avut loc pe o șosea din Marea Britanie. Cunoscută pentru că a fost deținută vreme de opt ani de Lewis Hamilton, pilotul echipei Mercedes-AMG Petronas din Formula 1, Zonda aceasta a fost avariată serios, dar șoferul a scăpat fără răni grave.
The Pagani Zonda 760 LH, which was previously owned by Lewis Hamilton, was crashed yesterday in Wales.
The car was sold two years ago for 10 million Euros.
Thankfully, the owner is unharmed.
[via Ethan Gale on IG]#F1 pic.twitter.com/Y4VI9jn3nh— Fastest Pitstop (@FastestPitStop) August 16, 2023
În urmă cu cinci ani, Lewis Hamilton povestea că Paganiul său are „cel mai plăcut sunet de motor dintre toate mașinile mele”, dar și că „este mașina care se conduce cel mai prost” dintre toate pe care Hamilton le avea în posesie la acel moment. Hamilton a cumpărat mașina în 2014 și, grație statutului său, a reușit să-i convingă pe cei de la Pagani să echipeze modelul cu o cutie manuală cu șase rapoarte, un detaliu unic printre cele doar cinci Pagani Zonda 760 care există în lume. Culoarea mov care acoperă caroseria din fibră de carbon, dar și inițialele „LH”, o fac să iasă în evidență, pe lângă faptul că i-au crescut valoarea.
Citeste si:
Hamilton ar fi plătit circa 1,5 milioane de euro pentru Zonda sa care se laudă cu un motor V12 de 7,3 litri împrumutat de la Mercedes-AMG care dezvoltă 740 cai putere (sau 760 ps - de unde și numele). Supercarul a mai fost implicat într-un mic incident rutier, în Monaco, în 2015, dar accidentul care a avut loc în această săptămână în Țara Galilor este mult mai grav. Din imaginile care au ajuns pe internet se vede că atât roata dreapta față, cât și dreapta spate au fost rupte, existând pagube și la capota frontală, pe lângă parbrizul rupt, pragurile zgâriate și alte pagube în partea posterioară.
Un alt Pagani Zonda special, la Goodwood FoS. Foto via Pagani / Harry Elliott
Mașina a fost urcată pe o platformă în apropiere de tunelul Penmaenbach din Conwy, iar cauza accidentului nu a fost comunicată oficial de către autorități. Pe internet circulă însă zvonuri, iar unii sugerează că șoferul ar fi vrut să audă „simfonia” motorului V12 și ar fi apăsat prea tare pedala de accelerație, ceea ce a provocat deraparea punții spate, mașina izbind astfel unul dintre zidurile din interiorul tunelului. Se pare că n-au mai fost implicați și alte mașini în acest incident, dar un lucru este cert: nota de plată pentru reparații - care se vor face exclusiv la fabrica Pagani din Modena - va fi imensă.
Citeste si:
Sursa foto: Pagani
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: