Volkswagen nu-și lasă clienții la greu, cel puțin nu pe cei de la Antipozi, care sunt terorizați nu doar de păianjeni, șerpi, șopârle și meduze ucigașe, ci și de canguri. Aparent, an de an, firmele de asigurări din Australia strâng peste 7.000 de cazuri în care daunele au fost provocate de simpaticele mamifere marsupiale. Totul s-ar putea schimba, însă, dacă soluția constructorului din Wolfsburg funcționează.

Cum accidentele între canguri și automobiliști nu sunt deloc puține pe șoselele interminabile ale țării-continent, animalele reușind să pătrundă chiar și pe circuitele din Australia, Volkswagen a luat atitudine. Germanii au testat pe camioneta Amarok o nouă siglă care include un difuzor special ascuns de ochii curioșilor și care emite ceea ce oamenii de PR numesc „o armură de unde care protejează mașina”.

Dezvoltată alături de specialiștii de la organizația WIRES și cei ai Universității din Melbourne, noua siglă cu boxă inclusă i-ar face pe canguri să stea departe de mașină. Oamenii de știință ar fi descoperit niște sunete care țin la distanță aceste animale curioase și foarte multe: în Australia, populația de canguri numără aproape 43 de milioane de exemplare. Vorbim de un spectru destul de divers de zgomote, de la triluri de păsări și până la sunetele emise în mod normal de niște prădători, dar și zgomotul produs de un cangur când calcă.

Volkswagen Amarok, mașina-pilot care va primi sigla cu rol secund de sperietoare

Oferită pe lista de opționale din Australia, sigla anti-canguri nu este încă disponibilă, dar când va fi nu se va potrivi decât pe Amarok, un model destul de rar în România. Totuși, o altă versiune de dimensiuni mai mici, care să se potrivească cu calandrul mai multor modele Volkswagen este de asemenea în dezvoltare. Pe lângă boxă, sigla mai are și GPS pentru a putea să schimbe tonurile pe care le emite în funcție de locație.

Concret, același sistem ar putea fi folosit și în Europa, dar și în America de Nord, dar calibrat la vietățile specifice fiecărei regiuni. În Europa, de pildă, ar emite zgomote menite să sperie căprioarele, câinii și, de ce nu, porcii mistreți. Dacă se va dovedi că aceste sunete chiar sperie diversele creaturi care ți-ar putea ruina bara și, deci, care te pot costa sume importante în service, atunci Volkswagen s-ar putea trezi cu un nou accesoriu-hit... după vaza de la bordul lui New Beetle.

Sursa foto: Volkswagen

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri