Actiunile producatorilor auto francezi Renault si PSA Peugeot Citroen s-au apreciat puternic miercuri, pe fondul discutiilor privind o fuziune intre cele doua grupuri, potrivit unor traderi, insa Renault a negat zvonurile, relateaza Reuters.
Un purtator de cuvant al grupului PSA Peugeot Citroen a refuzat sa comenteze, in timp ce un analist este de parere ca o astfel de fuziune este putin probabila, potrivit NewsIn.
In jurul orei 15:25, ora Romaniei, titlurile Peugeot erau in apreciere cu 8,11%, la 14,98 euro, iar actiunile Renault castigau 11,96% fata de nivelul de referinta, la 13,57 euro. Indicele principal al bursei pariziene, CAC 40, in care ambele titluri sunt incluse, crestea la acelasi moment cu doar 1,35%.
Anuntul grupului PSA privind numirea in functia de director strategic si pentru dezvoltare a lui Barnaby Noble - un fost vicepresedinte pentru fuziuni si achizitii in cadrul grupului Alstom - a alimentat speculatiile din piata, potrivit analistului din cadrul Credit Suisse, Stuart Pearson.
Pearson considera ca o fuziune intre cele doua grupuri este improbabila si nu ar fi acceptata de statul francez, unul dintre principalii actionari ai Renault.
"Ar fi o modalitate rapida de reducere a numarului locurilor de munca din Franta", a explicat analistul.
Actiunile Peugeot s-au apreciat cu aproape 24% de la inceputul acestui an, in timp ce titlurile Renault au avut o evolutie contrara, ieftinindu-se cu 23%.
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.
Te-ar putea interesa și: