Angajatii romani sunt ambitiosi si au un nivel de creativitate ridicat, calitati pe care angajatorii straini le apreciaza, mai ales ca nu le intalnesc des la alte popoare. Victoria Davies, director general al Discovery in Europa Centrala si de Est, inclusiv Romania, a vorbit intr-un interviu acordat wall-street.ro despre provocarile de a conduce angajatii din 32 de tari si a scos in evidenta calitatile echipei din Romania.

Victoria Davies este SVP, General Manager pentru Discovery Inc in Europa Centrala si de Est, Tarile Mediterane si Asia Centrala (CEEMCA).

Din aceasta pozitie, Victoria supervizeaza activitatea Discovery in 32 tari, inclusiv Romania. Ea gestioneaza distributia statiilor TV in regiune, activitatile de vanzari de publicitate pentru un portofoliu integrat de +20 televiziuni pay-tv sau free-to-air, precum Discovery Channel, TLC, Eurosport sau Dmax, respectiv extinderea operatiunilor prin produse digitale, precum Eurosport Player. In acest rol, ea coordoneaza o echipa de peste 80 de oameni din intreaga regiune, cu birouri in Bucuresti, Istanbul, Sofia, Budapesta, Belgrad, Praga si Kiev.

Wall-Street.ro: Care crezi ca au fost atuurile care te-au ajutat sa ajungi intr-o pozitie de conducere?

Victoria Davies, Discovery: In primul rand, cred ca m-a ajutat deschiderea de a-i asculta pe cei din jur. Sa-i asculti pe cei din jurul tau este o abilitate adesea subestimata, insa este esentiala atunci cand conduci o echipa si vrei sa construiesti parteneriate de succes. Apoi, faptul ca nu mi-a fost niciodata frica sa fac recomandari pe baza experientei si sa iau decizii grele. Raman calma sub presiune. De asemenea, am o echipa extraordinara, pe care ma concentrez sa o dezvolt, cresterea ei fiind si motivul cresterii mele ca lider. Apoi, un alt avantaj ar putea fi acela ca am fost intotdeauna mandra de brandurile si produsele pentru care am lucrat, iar acesta cred ca este unul dintre motivele care a contat in parcursul meu profesional.

Wall-Street.ro: Care au fost cele mai dificile momente pe care le-ai depasit in ascensiunea profesionala?

Victoria Davies, Discovery: Printre cele mai dificile momente pe care a trebuit sa le depasesc se afla conducerea de noi piete, care este intotdeauna o mare provocare, intrucat pentru a le gestiona cu indemanare, nu trebuie doar sa intelegi mediul de afaceri si cultura, ci si gradul de dezvoltare al pietei media, specific fiecarei regiuni, care determina mare parte din activitatea noastra. Incepand cu 2018, Turcia s-a adaugat regiunii pe care o conduc si acesta a fost un moment plin de provocari, dar si oportunitati de invatare. In primul rand, pentru ca este o piata cu un model de business „free-to-air”, diferit de celelalte 31 de piete in care ne desfasuram activitatea in prezent, iar apoi pentru ca Turcia a cunoscut mai multe socuri macroeconomice in ultimii ani, iar business-ul nostru a necesitat o strategie diferita pentru gestionarea riscurilor.

Wall-Street.ro: Cat de mult a contat educatia (studiile urmate) si cat au contribuit alti factori?

Victoria Davies: Parcursul meu academic s-a pliat intotdeauna pe pasiunile mele, care au fost limbile straine si curiozitatea vizavi de alte culturi si oameni. Am urmat cursurile de licenta in germana si sarba-croata. Studiile m-au adus in Romania si Europa de Sud si Sud-Est, unde m-am simtit foarte bine, iar curiozitatea pentru alte culturi m-a facut sa imi doresc sa dezvolt un business si o echipa in regiune. Am absolvit si un MBA care m-a ajutat sa-mi intregesc cunostintele de business cu noi concepte si structuri, ceea ce a contribuit la dezvoltarea gandirii critice si a abilitatilor mele decizionale. Cel mai bun antrenament in business a venit odata cu jobul si am fost norocoasa ca Discovery m-a sustinut intotdeauna si mi-a oferit multe oportunitati de invatare. Am vrut sa profit de acest lucru si aici am invatat cel mai mult, mai mult decat din educatia formala pe care mi-a oferit-o scoala.

Wall-Street.ro: Cum caracterizezi misiunea unei femei intr-o pozitie de conducere?

Victoria Davies: Incerc sa nu fac o diferentiere intre liderii barbati sau femei. Scopul meu este sa fiu cel mai bun lider cu putinta si rareori ma gandesc la faptul ca sunt femeie si asta ar putea sa influenteze in vreun fel balanta in sens negativ. Misiunile noastre depind de circumstante, iar Discovery are un istoric clar in ceea priveste femeile in pozitii de conducere. Abordarea mea ar fi putut fi una diferita daca ma aflam intr-o organizatie dominata de barbati, unde as fi vrut sau ar fi trebuit sa imi croiesc un drum ca femeie intr-o pozitie de lider. Cred ca indiferent de gen, misiunea noastra pentru business ar trebui sa fie aceeasi. Ceea ce poate fi diferit este felul in care conducem oamenii si impactul pe care il putem avea in organizatie. Tocmai pentru a dezvolta aceste abilitati, Discovery a creat Women’s Network, proiect din care fac parte si pe care il sustin intru totul.

Wall-Street.ro: Care sunt trei sfaturi pe care le-ai da oricarei femei care tinteste un job de lider, de coordonator de echipe?

Victoria Davies: In primul rand, sa fie determinata, sa nu priveasca inapoi, sa invete si sa se concentreze pe viitor. Sa fie constienta de abilitatile ei, de capacitatile si indemanarea pe care le poate aduce in companie. Apoi, sa foloseasca aceste lucruri pentru a da valoare brand-ului. Un lucru important este echipa – echipa ta este un indicator al succesului tau. Investeste timp in a construi cea mai buna echipa cu putinta si respect-o. Si un mic pont – o strangere de mana ferma seteaza de la inceput relatiile!

Wall-Street.ro: Care sunt cele mai mari provocari pe care le intampini in coordonarea unei echipe de peste 80 de oameni?

Victoria Davies: Pe masura ce echipa s-a marit, a devenit tot mai greu sa ii cunosc pe fiecare dintre ei la nivel individual, sa facilitez dezvoltarea spiritului de echipa si a unei culturi organizationale, pentru ca nu reusesti sa interactionezi direct cu fiecare, iar asta se simte. Trebuie sa inveti sa conduci prin altii, folosind principiile si valorile organizatiei. Eu pun pret pe relatii, asa ca asta este o provocare personala. Cum echipa mea este raspandita in sapte locatii, incerc sa vizitez birourile Discovery si sa mentin relatiile cu oamenii prin video conferinte, in efortul de a mentine echipele cat mai conectate.

Wall-Street.ro: Care sunt cele mai mari reusite in coordonarea unei astfel de echipe?

Victoria Davies: Cred ca am o echipa minunata, alaturi de care lucrez constant la dezvoltarea abilitatilor care ne pot ajuta sa ne atingem obiectivele de business si poate chiar sa le depasim. Suntem o echipa formata din oameni cu experienta profesionala diversa, cu pasiuni diferite, care provin din culturi diferite, in sapte birouri locale. Cred ca diversitatea este cheia succesului, fiindca aduce perspective noi asupra businessului si provocarilor de leadership pe care le infruntam impreuna, ca o echipa. Cu siguranta nu toti gandim la fel, iar asta este un lucru benefic.

Wall-Street.ro: Care este secretul in coordonarea a 32 de piete diferite in regiunea CEEMCA in care Discovery opereaza?

Victoria Davies: Pasiunea si curiozitatea reala manifestate pentru fiecare din cele 32 de piete ma tin cu siguranta motivata! Cred ca trebuie sa fii pasionat de ceea ce faci, iar eu sunt interesata de regiunea CEEMCA si de oameni, fie ca este vorba despre colegii mei de echipa sau de partenerii nostri de business. Este esential sa dezvolti o echipa puternica in regiune, care sa aiba initiativa, si sa conduca fiecare proiect cu un grad ridicat de autonomie, urmarind pas cu pas obiectivele stabilite si care sa contribuie la stabilirea unei strategii regionale. Ar fi imposibil pentru mine sa fiu prezenta si implicata activ in business in toate cele 32 de piete in acelasi timp.

Wall-Street.ro: Cum caracterizezi angajatii romani, in comparatie cu ceilalti pe care ii ai in subordine? (pregatire, atitudine, calitati vs minusuri etc.)

Victoria Davies: Am un respect imens pentru echipa din Romania. Sunt foarte ambitiosi si creativi, totodata foarte umani si nu le este frica sa isi exprime emotiile. Ma bucura si ma impresioneaza faptul ca mereu cauta metode noi de a rezolva lucrurile si de a schimba status quo-ul, ceea ce, pentru mine, indica un nivel ridicat de creativitate, care nu este prezent in multe alte culturi. Din experienta mea, romanii sunt foarte pasionati, iar asta se vede prin felul in care lucreaza si gradul lor de implicare.

Wall-Street.ro:Ce ai dori sa schimbi in practica si atitudinea angajatilor din Romania?

Victoria Davies: Fiind cea mai mare piata din regiune, Romania are o ocazie uriasa de a creste un HQ regional pentru companiile internationale. As vrea sa vad acest lucru dezvoltat in continuare, ceea ce necesita un proces continuu de intelegere a dinamicii dintre pietele vecine. Spun asta pentru ca in Romania este o mare provocare in a recruta angajati experimentati in mai multe domenii, si pare ca este o oportunitate pe care tara nu o fructifica suficient. Pasiunea si emotia romanilor pot face ca lucrurile sa inainteze mai lent cateodata, daca nu sunt gestionate corespunzator. Este important sa tinem cont de ele si sa le integram in abordarea noastra de management.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri