Ministrul Muncii: Oricine va putea lucra până la 70 de ani dacă vrea

Orice angajat din România va putea să lucreze, fie în sistemul privat fie în sistemul public, până la vârsta de 70 de ani dacă doreşte, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, citatî de Agerpres.

Potrivit acesteia, vârsta de pensionare nu va fi modificată, însă, în baza unui proiect de act normativ, salariaţii vor avea oportunitatea de a continua să lucreze după împlinirea vârstei de pensionare, în baza unei cereri depuse la angajator.

Ministrul Muncii a făcut precizarea că persoanele care vor lucra în sistemul public nu vor putea cumula pensia cu salariul.

"Proiectul în sine de cumul pensie-salariu la stat are trei principii de bază. Cel mai important principiu este că un angajat în sistemul public sau un angajat în general va avea o oportunitate creată prin această lege de a opta, dacă vrea, să muncească până la 70 de ani. Vârsta de pensionare rămâne aceeaşi, însă creăm această oportunitate de a lucra, printr-o simplă hârtie înregistrată, ca o opţiune exprimată în scris, până la 70 de ani. De asemenea, tot ca o oportunitate, cei care sunt astăzi în pensie şi vor să se reangajeze după vârsta de pensionare să poată să o facă, fără nicio problemă sau, dacă optează să se reangajeze, dar peste un an constată că nu îi mai place, nu vrea, nu poate, să poată să se pensioneze din nou. În materie de relaţie pensionar - sistem de ocupare vrem să existe această flexibilitate şi deschidere, până la urmă. Dacă îţi place şi vrei să munceşti, să poţi să o faci, iar statul să nu intervină, să nu te blocheze. Al treilea principiu este cel al cumulului pensie cu salariul la stat prin care cei care optează să lucreze la stat să nu poată să aibă şi pensie de la stat, dar, atenţie, se referă doar la sistemul public", a afirmat Raluca Turcan.

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri