În ultimii ani, o nouă meserie a început să își facă loc, încet dar sigur, pe piața industriei alimentare, în contextul în care populația a început să se educe tot mai mult cu privire la acest aspect. Este vorba despre ocupația de inginer alimentar, care este tot mai solicitată de fabricile de produse și suplimente alimentare.

Inginerul tehnolog de industrie alimentară, așa numitul Food Technologist din engleză, este cel care coordonează toate activitățile de producție dintr-o fabrică de produse alimentare din orice domeniu: lapte, carne, pâine, prăjituri, bere, sucuri, vin, ulei, conserve, cafea etc, a declarat Dana Pop, Doctor Inginer Industrie Alimentară și fondator doctoralimente pentru wall-street.ro.

Acesta cunoaște atât tehnologia produselor alimentare, cât și procesele microbiologice și biochimice care au loc în timpul transformării materiilor prime în produse finite (alimente). De asemenea, cunoaște normele de igienă ce trebuie respectate în industria alimentară și ia măsuri pentru îndeplinirea acestora, precum și modul de folosire a utilajelor și echipamentelor dintr-o fabrică, a mai arătat aceasta.

Cât despre gradul de răspândire al acestei ocupații, Dana Pop a explicat că este foarte căutată în mai toate fabricile de produse și suplimente alimentare, în laboratoarele de control al produselor alimentare, în cadrul autorității de control a siguranței alimentare, în firmele de consultanță și proiectare în industria alimentară, în cadrul firmelor de implementare și certificare a sistemelor de calitate aplicate în industria alimentară (ISO, IFS, BRC).

Lucrul în cadrul fabricilor te ajută în formarea profesională și în dobândirea experienței, pe care mai târziu o poți utiliza în cadrul firmelor de consultanță, certificare sau a autorității de control.

Dana Pop, Doctor Inginer Industrie Alimentară

De asemenea, consultanța în domeniul alimentar este un alt subiect la care Doctorul Inginer în Industrie Alimentară Dana Pop s-a referit, explicând că este foarte importantă pentru fabricile de producție a alimentelor sau suplimentelor alimentare încă din faza de proiectare, pentru utilizarea spațiilor si a echipamentelor de lucru în mod economic și pentru obținerea avizelor de funcționare legate de siguranța alimentară.

Mai apoi consultanța poate ajuta companiile în dezvoltarea produselor fabricate, în aplicarea de noi tehnologii și noi rețete, în menținerea și funcționarea sistemelor de calitate, în protecția împotriva amenzilor prin realizarea etichetării corecte din punct de vedere legal și în realizarea proiectelor tehnologice pentru obținerea fondurilor europene.

Totodată, a arătat Dana Pop, când ești implicat în activitatea de proiectare tehnologică și de modernizare a unei fabrici de industrie alimentară este bine să ai o gândire creativă, dar să și cunoști ultimele noutăți în domeniul utilajelor și echipamentelor de lucru de la mai mulți producători, astfel încât să devii un adevărat broker, care oferă cat mai multe soluții tehnice unui beneficiar.

Activitatea de brokeraj în inovare se poate aplica și la nivel micro și anume în modernizarea unor rețete sau la proiectarea tehnologică a unor produse alimentare noi

Dana Pop, Doctor Inginer Industrie Alimentară

Nu în ultimul rând, a explicat aceasta, tehnologul de industrie alimentară nu este nutriționist decât dacă termină cursurile de master în nutriție sau niște cursuri mai scurte care-ți dau dreptul să utilizezi titulatura de tehnician nutriționist.

În schimb, având în vedere că tehnologul de industrie alimentară știe să calculeze valoarea energetică a unui produs alimentar, cu aplicarea pierderilor de fabricație, el poate ajuta consumatorii obișnuiți să citească și să înțeleagă etichetele atât din punct de vedere al ingredientelor, cât și din punct de vedere al componentelor nutritive și al alergenilor, a concluzionat Dana Pop.

Sursa foto: arhiva personală

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri