2023 a fost anul în care pe piața muncii s-a simțit puternic dorința candidaților de a-și găsi un nou loc de muncă, în timp ce, pentru angajatori, s-a instalat o temperare a eforturilor de a-și extinde echipele. Asta după ce, în 2022, a fost marcat un nivel record al numărului de joburi nou apărute în piață. Cu 350.000 de joburi postate de la începutul anului și până acum, piața se află la -10% față de 2022. În schimb, numărul de aplicări este cu aproape 10% mai mare și a atins pragul de 10,2 milioane.

„A fost un an în care atât angajatorii, cât și candidații au fost foarte sensibili la toate semnalele care veneau din exterior, în special la cele de natură economică. Starea de incertitudine care a planat mai tot anul i-a făcut pe angajatori să recruteze mai cumpătat, iar pe candidați să fie permanent cu ochii pe piață, să aplice mai des sau chiar să determine candidați inactivi să se reactiveze. Dincolo de asta, a crescut cu 10% și numărul de candidați nou apăruți în platformă. Cu alte cuvinte, vorbim de 260.000 de oameni care nu aveau cont până anul acesta și care au intrat pe radarul recrutorilor”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

În total, 500.000 de români au aplicat pentru cel puțin un loc de muncă din ianuarie și până acum. Cei mai mulți sunt din segmentele entry - level (0 – 2 ani de experiență) și mid - level (2 – 5 ani de experiență). Distribuția pe intervale de vârstă arată astfel: 3,9 milioane de aplicări vin din partea candidaților care au între 25 și 35 de ani, 3 milioane de aplicări sunt de la cei cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, aproape 2 milioane de aplicări de la 36 - 45 de ani, 1,2 de la cei care au peste 45 de ani și 75.000 de aplicări de la candidații foarte tineri, care au mai puțin de 18 ani.

Locurile de muncă din retail și din call center, cele mai dorite de români, în 2023

Retailul a continuat și anul acesta să fie domeniul cu cele mai multe aplicări atrase – peste 3,2 milioane. 1,3 milioane au mers către servicii și tot atâtea către joburile din call center / BPO. Domeniul IT / Telecom a primit 1,2 milioane de aplicări, iar angajatorii din financiar – bancar 1,1 milioane. Următoarele domenii în clasament au fost turism, transport / logistică, industria alimentară, advertising / marketing / PR și construcții.

Mai mult decât oricând în ultimii patru ani, am văzut un interes ridicat pentru joburile remote. Din cele 10,2 milioane de aplicări, 1,5 au mers către joburile care pot fi făcute de acasă, asta deși angajatorii au fost mai reticenți în a oferi această opțiune decât în anii trecuți. Doar 20.000 de oportunități remote au existat în 2023. Era de așteptat ca angajatorii să dorească revenirea angajaților la birouri, însă a fost surprinzătoare pentru toată lumea dorința acestora din urmă de a lucra de acasă mai mult decât în 2021 sau în 2022.

Bogdan Badea, CEO eJobs România

Retailul este nu doar domeniul care a avut cele mai multe aplicări, ci și cele mai multe joburi noi, respectiv 90.000. Următorii cei mai activi angajatori au fost cei din sectorul serviciilor, urmați de cei din industria alimentară, turism, transport / logistică, producție, call - center / BPO, construcții și IT / Telecom. Aproximativ 40% dintre anunțurile de angajare postate în 2023 au avut salariul afișat.

Potrivit Salario, comparatorul salarial marca eJobs, care are o bază de 650.000 de salarii introduse de candidați, domeniile în care s-a câștigat cel mai bine anul acesta au fost IT, cu o medie de 6.500 de lei pe lună, cercetare – dezvoltare (6.000 de lei pe lună), petrol / gaze (5.000 de lei pe lună), construcții (5.000 de lei), audit / consultanță (4.900 de lei) și inginerie (4.800 de lei pe lună). Salariile reprezintă medii nete, la nivel național, pentru toate pozițiile și toate nivelurile de experiență din industria respectivă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri