Cand vine vorba de cumparaturi, “a alege” este cuvantul de baza. Fie ca aleg un anumit lant de retail sau un magazin de nisa, fie ca achizitioneaza de pe mobil, din fata calculatorului sau din magazinul fizic, clientii nu au avut niciodata mai multe variante ca acum. In aceste conditii, loializarea este mai importanta si mai dificila ca niciodata.

Desi competitia intre marile retele de retail prezente in Romania este una sporita, strategiile de fidelizare implementate de acestea sunt departe de nivelul celor din pietele dezvoltate unde s-a depasit demult etapa luptei duse exclusiv pe pret.

Si in ceea ce priveste imaginatia si creativitatea, retailerii din Romania nu stau prea bine: majoritatea programelor de fidelizare sunt bazate pe colectarea de puncte de fidelizare care, in cele din urma, ofera clientilor discount-uri la achizitia anumitor produse sau game de produse.

“Sunt multe exemple de programe de fidelizare implementate de retailerii din Romania, dar intr-o forma relativ simpla si ca un element care trebuie sa fie acolo, nu ca un avantaj competitiv. In plus, aceste programe se fac sub o forma care se facea in Germania acum 15-20 de ani: strangem niste puncte, luam reduceri si aici se termina”, a declarat, intr-un interviu acordat Wall-Street, Szabolcs Nemes, Managing Director in cadrul biroului din Bucuresti al companiei de consultanta Roland Berger.

Loializarea inseamna, mai degraba, crearea unei legaturi pe termen lung, asa cum se intampla si in cazul relatiilor personale. De aceea, retailerii ar trebui sa se focuseze pe fiecare client in parte, pe emotiile, actiunile si obiceiurile de consum ale acestuia.

“O prima solutie pentru campanii de fidelizare adaptate anului in care suntem ar fi oferirea de premii si incentives personalizate si adaptate in functie de client. De exemplu, daca sunt un cumparator premium si retailerul are aceste informatii despre mine ar trebui sa mi se dea avantaje – reduceri, cadouri – la produse premium, nu la produse care pentru mine sunt irelevante”, a explicat Nemes.

O alta variata de fidelizare a clientilor, foarte “la moda” in strainatate o reprezinta programele multi-partener.

Auchan Romania a deschis un...
Citeste si: FOTO Un nou magazin MyAuchan in Capitala. Cum arata

“Loialitatea poate fi rasplatita in mai multe feluri, nu doar in cumparaturi in cadrul retelei respective”, adauga consultantul. Astfel, clientul poate avea acces la preturi si oferte preferentiale, la produse sau servicii din afara lantului sau magazinului de unde cumpara frecvent.

Alte elemente pe care le mai vedem ca beneficii in programe de loializare in diverse alte tari sunt perioada de retur prelungita sau livrarea gratuita, insa sunt beneficii mai putin relevante pentru consumatorul roman, interesat inca pe promotii si reduceri.

Un client fidel poate tripla vanzarile

Potrivit unui studiu global Nielsen, aproape trei sferturi dintre consumatori (74%) cred ca programele de fidelizare cresc probabilitatea de a continua sa cumpere de la acelasi retailer. Tot acelasi studiu arata ca 67% dintre acestia cumpara mai frecvent si cheluiesc mai mult in cadrul programelor de fidelitate.

“In afara s-au facut analize comparative consumator luat in programul de fidelitate vs. consumator neinrolat. Diferentele pot fi de la simplu la triplu, in ceea ce priveste valoarea cumparaturilor. E o diferenta care justifica niste eforturi pentru fidelizarea clientilor”, concluzioneaza reprezentantul Roland Berger.

Studiu: Romanii vor sa...
Citeste si: Romanii vor sa manance bio, dar foarte putini stiu de fapt ce inseamna


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Companii »



Citeste si
Piata cosmeticelor, la 2 miliarde euro in 2019. Topul jucatorilor