A deschide o companie în prezent nu mai este atât de dificil ca în trecut. Acesta este și motivul pentru care au tot apărut firme mai mari sau mai mici și antreprenori locali. Mai ales, dacă ne raportăm și la faptul că mulți dintre noi vor să fie proprii șefi. Însă, chiar dacă lucrurile sunt mai ușoare, trebuie să ținem cont de anumite aspecte pentru consolidarea business-ului, unul dintre acestea fiind o cercetare de piață corectă. Dacă antreprenorul este la primul business deschis, acesta va apela, cu siguranță, la o companie cu experiență, un exemplu în acest sens fiind Reveal Marketing Research.

Cercetarea de piață ajută antreprenorul sau liderul unei organizații să știe care este publicul țintă pentru afacerea sa și care sunt strategiile pe care trebuie să le aplice pentru o dezvoltare organică. Reveal Marketing Research asigură de 13 ani cercetări de piață pentru nume precum Raiffeisen Bank, Visa, Eon, Cez, Samsung, Philips, Revista Progresiv, Untold, World Vision, Magic Camp, UPFR, The Aspen Institute sau Ambasada Sustenabilității în România.

Sursa Foto: Pixabay

În plus, majoritatea clienților se bazează pe serviciile companiei de peste 3 – 5 ani.

În ultimii 3 ani, Reveal Marketing Research și-a lărgit sfera de activitate și a trecut de la cercetări la nivel național, la cercetări la nivel internațional, acoperind următoarele segmente:

  • studii de consumator,
  • studii de brand,
  • studii de testare,
  • studii de publicitate.

Cum operează Reveal Marketing Research

Compania își realizează cercetările de piață folosindu-se de anumite instrumente, după cum urmează:

  • Reveal Motivator: după 12 ani de utilizare a instrumentelor pentru Harta Emoţiilor şi Analiza Arhetipurilor, Reveal Marketing Research a dezvoltat acest tool care integrează motivaţiile fundamentale de cumpărare ale românilor.
  • ADrate este proiectat pentru a evalua potenţialul pe piaţă a unui design publicitar TV, un nou slogan şi / sau un nou logo. Astfel, se obţin direcţii în timp real despre modul în care ideea creativă poate fi optimizată.
  • BHT - Brand Health Tracker oferă informaţii despre indicatori importanţi în evaluarea brandului precum NPS, percepţia calităţii, puterea brandului, Loss Rate (awareness, usage, preferinţă, loialitate), intenţie de cumpărare sau sentimente asociate brandului (păreri pozitive ori negative).
  • Studiile de UX (user experience) ajută companiile să vadă cum consumătorii interacţionează cu produsul său – fie că este vorba de un website, obiect sau aplicaţie mobilă.
  • HR JUMP ajută la construirea strategiei de comunicare internă prin înţelegerea nivelului de angajament al colegilor şi a percepţiei brandului in interiorul companiei.
  • Price Design and Perception ajută la înțelegerea modului în care consumatorii se raportează la preţ (scump/ ieftin, merită/ nu merită), fie că este vorba de un produs nou pe piaţă sau de analiza percepţiei preţurilor pentru branduri conscrate sau pentru retaileri.
  • Metodologia PDP (Price Design and Perception) măsoară reputaţia brandului – dovedit a avea influenţă majoră asupra deciziilor de cumpărare ale consumatorilor.

Deși metolodogia este una stufoasă, Reveal Marketing Research își poate oferi serviciile și în mediul online. Compania activează în acest mediu de dinainte de pandemie, prin urmare, timpul se calculează în favoarea antreprenorului. Aceasta a fost pregatită de tot ceea ce a insemnat COVID-19 și Work-From-Home: digitalizarea financiară, consolidarea cu 3 ani în urma a panelului cu respondenți online și implementarea de studii calitative și cantitative în mediul online (focus grupuri și interviuri în profunzime în timp real).

Totodată, Reveal Marketing Research este membru al ESOMAR și respectă prevederile Code of Conduct Esomar. Compania Reveal Marketing Research se concentrează pe protecția datelor personale ale respondenților, paneliștilor, angajaților, operatorilor de interviu și partenerilor noștri.

Nu în ultimul rând, Reveal Marketing Research compania este deținută de Marius Luican, cu o experiență de 15 ani în cercetare de piaţă si marketing. Alături de acesta, mai lucrează și Prof. Univ. dr. Ileana Gabriela Niculescu-Aron (profesor în departamentul de Statistică și Econometrie) pe partea de certificare și asigurarea calității eșantionării auditare a departamentului cantitativ intern.

Foto Marius Luican

Sursa foto: Reveal Marketing Research

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri