Lidl Plus, aplicația retailerului Lidl, a împlinit doi de la lansare. Cu această ocazie, am mers într-unul din magazinele Lidl din București și am explorat opțiunile din aplicație, ca să beneficiem de reduceri și promoții. Iată ce am descoperit, dar și cât am economisit.

Folosesc aplicația încă de când a apărut și mă declar „fan” al surprizelor pe care Lidl le pregătește pentru clienții săi. De la ofertele săptămânale cu produse la prețuri reduse, până la taloanele răzuibile, ce pot ascunde diferite premii, dar și la categoriile nou apărute în aplicație, Lidl Plus chiar este un bun ajutor la cumpărături.

Așadar, înainte de a intra în orice magazin Lidl, deschid aplicația Lidl Plus și verific ce „cupoane” pot activa, astfel încât să pot beneficia de reduceri procentuale sau promoții speciale (alte reduceri decât cele afișate în magazin).

Toate produsele existente în magazinele Lidl pot avea reduceri, inclusiv cele din zona de grădinărit sau textile. Pe lângă reduceri, ofertele disponibile prin cupoane pot fi și sub forma 1+ 1 gratis sau 2 + 1 gratis.

De data aceasta, la reducere prin aplicație am găsit zmeură, dar și ciocolată cu lapte și alune întregi, marca Fin Carre. Și apropo de produsele la prețuri reduse, încă un lucru de care clienții Lidl se pot bucura este faptul că aceste cupoane nu expiră imediat.

Rămânem tot în zona de cupoane și un alt beneficiu al aplicației Lidl Plus este Cuponul Plus, care aduce produse gratis. Dar ce este acest Cupon Plus? Deși poartă numele de cupon, nu este similar unui cupon obișnuit, opțiunea având de data aceasta ca target suma de 1.000 de lei.

Practic, fiecare sumă cheltuită în Lidl este calculată de Cupon Plus, etapele fiind următoarele: 250 lei, 500 de lei, 750 de lei și, nu în cele din urmă, pragul de 1.000 de lei. Personal, consider că aceasta este cea mai atractivă parte a aplicației, deoarece la fiecare prag atins primim produse gratis.

Și nu în ultimul rând, după ce terminăm cumpărăturile, scanăm produsele, dar și cardul digital Lidl Plus din aplicație, Lidl ne premiază automat cu un nou cupon surpriză.

Noi oportunități în aplicația Lidl Plus

Recent aplicația a fost îmbogățită cu o nouă secțiune de oferte și reduceri la o serie de servicii și produse din portofoliul mai multor parteneri, precum Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, unde putem beneficia de discounturi la abonamentele de sănătate. Flanco, Art Safari sau cărturești.ro se mai numără printre partenerii Lidl, disponibili în aplicația Lidl Plus. Pe ceilalți vă las să îi descoperiți singuri.

Este de menționat și faptul că noua secțiune de oferte de la parteneri din aplicația Lidl Plus se actualizează permanent și pune la dispoziție pe o perioadă limitată de timp, în limita stocului disponibil, coduri de reducere la cumpărături, pachete personalizate, cât și extra reduceri. Așa că, vă sfătuiesc să urmăriți constant secțiunea „Oferte Parteneri” din aplicație pentru a fi la curent cu ofertele partenerilor.

Tot în aplicație, avem și o secțiune de rețete, că tot vin sărbătorile. De post sau pentru masa de Crăciun, preparatele puse la dispoziție în Lidl Plus pot fi o bună sursă de inspirație.

De asemenea, putem răsfoi și broșurile săptămânale în aplicație, în cazul în care vrem să verificăm ce alte produse sunt la reducere.

Nu în ultimul rând, în aplicație găsim și bonurile digitale unde putem să vedem și ce cupoane am valorificat și cât anume am economist.

Urmăriți întreaga sesiune de cumpărături în videoul de mai jos:

Pentru a accesa programul Lidl Plus, clienții trebuie să descarce gratuit aplicația din Google Play, App Store sau AppGalery, să își creeze un cont și să selecteze magazinul Lidl preferat, după care se pot bucura de toate benficiile și ofertele oferite de aceasta. Aplicația Lidl Plus poate fi utilizată în toate magazinele Lidl din România.

Sursa foto: Wall-Street.ro/ VideoCorp.eu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri