După un exit din zona cardiologiei intervenționale, Iulian Pleșcan face un nou pariu în medicina de supra-nișă și un centru de igienizare dentară din România. Sub brandul Dental Hygiene Center, centrul are două locații deschise în zona Floreasca și Cașin din Capitală. Investiția se ridică la 300.000 euro.

Cele două clinici Dental Hygiene Center sunt specializate exclusiv în proceduri de profilaxie, efectuate cu echipamente profesionale dedicate. Reprezentanții clinicii menționează că folosesc tehnologie de ultimă generație, fără ca pacientul să resimtă niciun fel de durere. Echipa centrului este formată din medici și specialiști atestați în igienă dentară.

Studii recente ne arată că 50% dintre românii cu vârsta peste 35 de ani manifestă o formă de parodontoză, iar 40% dintre românii din mediul urban au cel puțin un dinte lipsă. România este printre puținele țări cu dezvoltare accelerată în medicină, care nu are centre dedicate de igienizare dentară, precizează reprezentanții companiei. În țări precum Germania, Austria, Elveția, Emiratele Arabe Unite sau Statele Unite, centrele de igienizare dentară sunt facilități de sine stătătoare. Prevenția dentară este separată de alte manopere stomatologice.


“Într-o anumită măsură este similar cu ce se întâmpla acum 12 ani în cardiologie intervențională. Regăseam mai multe spitale publice sau private care aveau această specializare, însă atât performanța cât și cererea pe această nișă erau scăzute. În 12 ani am reușit 14 premiere medicale și am creat un sistem medical care deservește aproximativ 40% din piața privată a acelui domeniu. Acum, observ același lucru în igienizarea dentară. Toată lumea o practică, dar nefiind un focus în acest domeniu, pacientul primește de multe ori jumătăți de măsură. Igienizarea dentară făcută corect înseamnă prevenție, o investiție într-o viață mai bună, mai lungă, mai sănătoasă. Efectuată trimestrial, igienizarea reduce cu 40% riscul de a dezvolta o carie dentară, astfel scade presiunea pe bugetul necesar pacientului pentru intervențiile stomatologice scumpe.”, declară Iulian Pleșcan, fondator al Dental Hygiene Center.

Investiția de 300.000 euro a presupus, pe lângă amenajarea celor două locații, achiziția de echipamente de ultimă generație, astfel încât pacienții centrului să aibă parte de confort în timpul procedurilor, fără folosirea vreunei anestezii.

Primul centru de igienizare dentară din România dispune de combine dedicate de Detartraj și Air-flow, care au anse extrem de active, dar gentile totodată, astfel încât pacienții nu resimt niciun fel de durere. Igienizarea este efectuată cu echipamente speciale, nu cu opțiuni atașate la unit-ul dentar. O altă investiție importantă o reprezintă sistemul de aspirație, prin care procedura de Air-flow poate fi făcută fără ca pacientul să aibă senzația de înecare.

Sursa foto: Dental Hygiene Center

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri