Pentru Black Friday 2023 Sameday, unul dintre principalii jucatori de pe piața de curierat, estimează peste jumătate de milion de colete pe zi.

De Black Friday, Sameday va avea o campanie de marketing prin care să recompenseze clienții care ridică repede comenzile din easybox pentru că are nevoie de spațiu, a anunțat compania. Pregătirile pentru Black Friday au început încă din august și au fost suplimentate capacitățile de sortare.

În această toamnă, Sameday a lansat și propria aplicație, care aduce funcționalități suplimentare. Printre acestea:

  • Urmărirea în timp real pe hartă a traseului coletului – clienții pot urmări locația exactă a coletelor cu până la 2 ore înainte de livrare;
  • Plata cu cardul direct din aplicație – deși au optat pentru plata ramburs, clienții au opțiunea de a plăti online comenzile, direct din aplicație;
  • Redirecționarea coletelor la easybox sau la altă adresă – clienții pot opta pentru redirecționarea coletelor către un easybox din apropiere pentru ridicare ulterioară sau la o altă adresă mai convenabilă. Pentru o utilizare facilă, clienții au posibilitatea de a salva multiple adrese de livrare accesând meniul „Adresele mele”.
  • Prelungirea perioadei de păstrare a coletului în easybox cu până la 24 de ore – În cazul în care nu-și mai pot ridica coletele de la easybox în timp util, clienții pot prelungi perioada de păstrare a coletelor la easybox direct din aplicație.
  • Amânarea livrării cu până la 5 zile – în situațiile imprevizibile în care nu se mai află la adresă pentru a prelua coletul, clienții pot opta pentru a amâna livrarea cu până la 5 zile lucrătoare, în București și, respectiv, 2 zile lucrătoare pentru toate celelalte zone ale țării.

Pregătiri de Black Friday la Sameday

Volumul de livrări de Black Friday va crește anul acesta cu 25% față de 2022, atât din creșterea normală pe clienții deja existenți, dar și ca urmare a clienților noi veniți în 2023, conform Sameday. Această creștere de 25% se va traduce într-o medie zilnică de 500.000 colete pe zi, dar în cea mai încărcată zi - luni, 13 noiembrie, se va ajunge la 600.000 colete. Acela va fi vârful de producere de AWB-uri, practic o zi cu 50% mai aglomerată decât cea mai aglomerată zi din luna octombrie.

Ca urmare, Sameday a suplimentat personalul din huburi cu 45% în perioada de Black Friday, iar la curieri, cu 22%. Numărul de TIR-uri va crește și el de la 150 pe zi la 215 pe zi, în perioada Black Friday. Iar unele dintre camioane vor face și 4 curse pe zi. programul de lucru va fi extins în toate hub-urile și agențiile Sameday, se vor suplimenta și echipele din call-center.

Sameday are acum 3 centre logistice mari, cel mai mare fiind cel de la Rudeni, aproape de București, cu o suprafață totală de 22.000 mp. Al doilea este în Giurgiu iar al treileea este hub-ul regional de la Sibiu. În total, în acestea se sortează aproximativ 65.000 de colete pe oră care pleacă noaptea către 75 de depozite locale, distribuite în toate județele și în Capitală, în funcție de densitatea populației.

Sursa foto: Sameday

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri