Energia electrica produsa de hidrocentrale este una ieftina, chiar daca nu asa se crede, a afirmat, ieri, in cadrul Conferintei Eurolider, directorul general al Hidroelectrica, Traian Oprea. Astfel, dupa liberalizarea, la 1 iulie, a pietei energiei pentru consumatorii industriali toti s-au indreptat spre Hidroelectrica. Aceasta cu toate ca lucrurile nu merg chiar pe roz in sistem.

Aureliu Leca, fost director al Renel, considera ca echipamentele hidroenergetice au nevoie de reabilitari majore, fiindca se apropie de sfarsitul duratei lor de viata. De asemenea, acesta crede ca nivelul pretului energiei este relativ ridicat fata de nivelul de suportabilitate al consumatorilor si intreprinderilor.

El spune ca investitiile in domeniu ar putea reduce costurile energiei electrice. Dar investitiile straine lipsesc, pentru ca investitorilor straini nu le sunt oferite garantii comerciale.

Oamenii de afaceri au nevoie sa li se garanteze ca exista o cerere de energie care sa le acopere fondurile investite. Daca nu se iau masuri in acest sens, incepe sa fie afectata siguranta alimentarii cu energie la nivel national, a afirmat Leca. Directorul general al Hidroelectrica, Traian Oprea, a spus ca societatea pe care o conduce are in derulare lucrari de investitii, majoritatea din fonduri proprii. Ne preocupa constructia primei centrale mari de pompaj in Mures, proiect finantat de Banca Mondiala, a adaugat Oprea. In 2004 Hidroelectrica a investit 180 milioane euro, iar in 2005 a accesat 70 de milioane dintr-un credit extern in valoare totala de 100 milioane de euro.

In 2002, Hidroelectrica detinea 120 de hidrocentrale mari, 5 statii de pompare si 222 de hidrocentrale mici. Pana in 2005 au fost privatizate 13 microcentrale, alte 19 fiind in curs de privatizare pana la sfarsitul acestei luni. In faza de pregatire pentru privatizare se afla Hidroserv Bistrita.

In aceste zile se va incheia si operatiunea de cumparare a dosarelor de privatizare a Electrica Muntenia Sud de catre cei 10 investitori interesati de pachetul de 67,5% scos de statul roman. Statul, care detine 100% din capitalul social al Electrica Sud, va vinde direct 51% din actiuni, restul pana la 67,5% urmand a reprezenta marire de capital. Anul viitor vor fi scoase la privatizare filialele Electrica Transilvania Nord, Transilvania Sud si Muntenia Nord. Tot anul viitor va fi scoasa la privatizare si filiala de servicii energetice Electrica Serv.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri