Romania a esuat in incercarea de a se imprumuta in dolari pe piata americana prin programul de emisiuni MTN (Medium Term Notes), dar nu renunta la emisiunea programata pentru SUA, unde va reveni atunci cand conditiile vor fi favorabile.
In ultima saptamana, reprezentanti ai Ministerului Finantelor au participat la intalniri cu investitori in Marea Britanie si SUA pentru promovarea emisiunii de obligatiuni in dolari, potrivit Mediafax.

Ministerul Finantelor a pregatit o emisiune de obligatiuni romanesti denomiate in dolari pe piata SUA cu o valoare minima de 500 de milioane de dolari si un nivel maxim de 2 miliarde de dolari, care urma sa fie lansata joi, potrivit unor surse guvernamentale.

"Seria de prezentari a avut rezultate bune, investitorii manifestand interes puternic pentru Romania, iar acum asteptam cel mai bun moment pentru a emite obligatiunile in dolari. Asteptam ca pietele sa se calmeze si suntem gata sa lansam imediat ce se intampla acest lucru. Vrem sa ne diversificam sursele de finantare prin aceasta prima emisiune in dolari si vrem sa avem intalniri regulate cu investitorii, urmand exemplul Poloniei. Vrem sa imbunatatim perceptia investitorilor despre Romania, care a derulat reforme semnificative in ultimii doi ani, spre deosebire de alte tari din regiune", a declarat pentru Bloomberg secretarul de stat in Ministerul Finantelor Bogdan Dragoi.

Potrivit unui ordin al ministrului Finantelor, suma finala, maturitatea, dobanda, precum si toti ceilalti termeni si conditii financiare ale emisiunii vor fi stabilite la momentul lansarii imprumutului, in functie de conditiile de piata.

Dragoi a anuntat recent agentiile de presa straine ca Romania va incepe de vineri, 11 noiembrie, turneul de promovare a emisiunii de obligatiuni pe piata SUA, dupa care urma subscrierea obligatiunilor.

Guvernul a aprobat la mijlocul anului trecut programul de emisiuni MTN pe piata internationala pe o perioada de trei ani, cu un plafon maxim de 7 miliarde de euro. In prima emisiune a programului, Finantele au atras la inceputul lunii iunie 1,5 miliarde euro din vanzarea de obligatiuni pe cinci ani la un randament de 5,29%.

Secretarul de stat in Ministerul Finantelor Dan Lazar a declarat marti ca situatia nefavorabila de pe piete si retrogradarea ratingului Ungariei vor afecta emisiunea de obligatiuni in dolari pregatita de Romania.

Agentiile Fitch si Standard&Poor's au inrautatit la negativa perspectiva de rating a Ungariei, aflata pe ultima treapta recomandata pentru investitii, iar retrogradarea in categoria "junk" pare numai o chestiune de timp, potrivit Financial Times.

Ziarul britanic scrie ca Ungaria a fost lovita din plin de agravarea crizei din zona euro, iar problemele celei mai indatorate economii din Europa Centrala si de Est ar putea indica un nou val de contagiune in regiune.

Budapesta "a indurat" trei licitatii dificile pentru vanzarea de obligatiuni intr-o saptamana, randamentele au urcat puternic, iar forintul s-a depreciat la un minim istoric.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri