Romania va atinge in aceasta perioada un consum maxim istoric de gaze, estimat la 72-74 milioane metri cubi pe zi, din care o cantitate de circa 16 milioane mc de gaze este asigurata din import, a declarat luni ministrul Energiei, Toma Petcu.

Consumul-record este atins ca urmare a temperaturilor foarte scazute din aceasta perioada. "Pe gaze, se estimeaza de catre cei de la Sistemul Energetic National ca vom ajunge la un consum de 72-74 de milioane metri cubi, consum istoric. Pana acum nu s-a mai ajuns, maximul fiind de 71,2 (milioane mc)", a spus Petcu, dupa o sedinta a Dispeceratului Energetic National, conform News.ro.

In prezent, 28 milioane de mc de gaze sunt asigurate din productia curenta a producatorilor - in principal Romgaz si Petrom -, iar 26 milioane mc pe zi provin din rezervele de gaze inmagazinate pentru perioada iernii, potrivit ministrului. "Avem 16 milioane (mc/zi) pe care si le-au asumat toti furnizorii de gaze sa le importe si, practic, prin acest import asigura diferenta necesara", a precizat Petcu.

Pentru ca Romania sa treaca cu bine peste perioada de varf de consum de gaze, unii producatori de electricitate sau energie termica pe baza de gaze vor trece pe pacura. "S-a luat decizia ieri (duminica, n.r.), printr-o notificare a Transgazului catre Dispeceratul Energetic National, ca Elcen, CET Brazi si CET Galati sa treaca (...) de la gaze pe pacura. In cursul zilei de ieri si noaptea s-a intamplat acest lucru", a mai spus ministrul.

Sursa foto: Shutterstock/ Champion studio

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri