Finalizarea conductei BRUA este un mare succes, în condiţiile în care acest gazoduct este esenţial pentru securitatea energetică a României, a declarat, marţi, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, potrivit Agerpres.

"BRUA este un mare succes al Transgaz, este fundamental faptul că gazoductul a putut să fie finalizat, fundamental pentru securitatea energetică a României. Ne gândim în primul rând la exporturi, dar şi la importuri, astfel încât piaţa să fie aprovizionată la cel mai bun nivel", a spus ea.

Faza I a proiectului BRUA a fost finalizată, atât conducta, cât şi staţiile de comprimare, ceea ce va duce la diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze a României, a anunţat, luni, Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, la evenimentul online "The Romanian International Gas Conference".

"Proiectul BRUA faza I este finalizat, atât conducta, cât şi staţiile de comprimare. BRUA va duce la diversificarea surselor de aprovizionare şi la consolidarea securităţii energetice. De asemenea, va permite fluxul de gaze de pe platforma Mării Negre", a spus oficialul ministerial.

Este o realizare foarte mare pentru România şi Uniunea Europeană, a adăugat el.

Proiectul BRUA are drept obiectiv asigurarea accesului la noi surse de gaze, precum şi facilitarea transportului de gaz caspic către pieţele din Europa Centrală şi de Est.

Faza I asigură capacităţi de transport bidirecţional de 1,5 miliarde metri cubi pe an în sau din direcţia Bulgaria şi 4,4 miliarde metri cubi pe an în sau din direcţia Ungaria.

Proiectul a fost declarat de Comisia Europeană ca fiind de importanţă strategică.

Tronsonul românesc al conductei ar fi trebuit finalizat în decembrie 2020 şi a necesitat o investiţie totală de 480 de milioane de euro, din care 180 de milioane de euro reprezintă un grant acordat de Comisia Europeană.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri