Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu 28,66% în primele 11 luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 59.075 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Agepres.

În perioada ianuarie - noiembrie 2020 au fost consemnate 45.915 radieri.

Cele mai multe radieri în primele 11 luni ale acestui an au fost înregistrate în municipiul Bucureşti - 9.692 (plus 27,88% faţă de ianuarie-noiembrie 2020) şi în judeţele Timiş - 2.649 (plus 33,05%), Constanţa - 2.618 (plus 30,51%) şi Cluj - 2.509 (plus 17,08%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa - 473 (în creştere cu 54,58% faţă de primele 11 luni ale anului trecut), Covasna - 476 (plus 40,83%) şi Teleorman - 511 (plus 16,93%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Alba (plus 65,49%), Ialomiţa (plus 54,58%), Vrancea (plus 48,31%), Olt (plus 47,77%), Dâmboviţa (plus 45,79%) şi Covasna (plus 40,83%). În perioada analizată nu au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate.

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor - 16.491 (plus 32,53% raportat la ianuarie-noiembrie 2020), construcţii - 5,461 (plus 26,85%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice - 4.972 (plus 25,46%) şi industria prelucrătoare - 4.757 (plus 26,38%).

În noiembrie 2021, au fost consemnate 6.308 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (1.084) şi în judeţele Constanţa (288), Cluj (259), Timiş (253) şi Ilfov (248).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri